Reactorul german de fuziune nucleara W7-X functioneaza si promite energie infinita
Reactorul german de fuziune nucleara Wendelstein 7-X (W7-X) functioneaza si promite energie infinita si verde pentru totdeauna – acest sistem parca desprins dintr-un film SF, denumit si „stellerator” sau „steaua din borcan” a generat plasma de hidrogen, conform unui studiu publicat in ultima editie a revistei Nature Communications, transmite Agerpres citand Live Science.
Succesul inregistrat de ultimele teste ale reactorului le confera oamenilor de stiinta unda verde pentru a continua cercetarile pentru a obtine ceea ce este considerat de multi drept „Sfantul Graal” al energiei – tehnologia de a obtine energie din fuziunea atomilor de hidrogen, la fel ca in cazul Soarelui si celorlalte stele.
De mai multe decenii oameni de stiinta din diferite parti ale lumii urmaresc cu incapatanare acest obiectiv ambitios: constructia unui reactor de fuziune nucleara care sa genereze energie in acelasi mod in care o fac stelele. Incorporata in centrale energetice, aceasta tehnologie de tip „stea in borcan” are capacitatea de a ne asigura, pentru totdeauna, energie infinita obtinuta fara niciun fel de poluare. Iar conform informatiilor care vin din Germania, oamenii de stiinta sunt cu un pas mai aproape de acest obiectiv.
Spre deosebire de un reactor nuclear traditional, de fisiune, care sparge nucleele atomice ale elementelor grele pentru a obtine energie, un reactor de fuziune functioneaza prin fuziunea nucleelor atomice ale elementelor usoare si transformarea lor in elemente mai grele. In cazul stelelor, in prima faza, doi atomi de hidrogen fuzioneaza pentru a produce un atom de heliu, un proces care elibereaza uriase cantitati de energie si nu produce niciun fel de poluare radioactiva ca in cazul fisiunii nucleare.
Mai mult decat atat, combustibilul folosit pentru reactiile de fuziune nucleara este hidrogenul, cel mai abundent element chimic din Univers si care poate fi extras foarte usor din apa.
Insa, pentru a se produce reactia de fuziune, este nevoie de niste temperaturi comparabile cu cele din interiorul Soarelui, care sa incalzeasca hidrogenul pana ajunge in stadiul de plasma. Aceasta plasma este atat de fierbinte incat ar topi pe loc orice material folosit pentru a o contine. Aici intervine modul in care a fost conceput acest „stellator”. Dispozitivul W7-X izoleaza fluxul de plasma in niste puternice campuri magnetice generate de uriase bobine superconductoare ce sunt racite pana aproape de zero absolut (-273,15 Celsius). Plasma – aflata la temperaturi de peste 80 de milioane (!) de grade Celsius – nu intra astfel niciodata in contact cu peretii incintei in care se afla.
Dispozitivul W7-X este cel mai mare si mai sofisticat „stellerator” din lume si functioneaza in cadrul Institutului Max Planck pentru Fizica Plasmei din Germania. Realizarea acestui ambitios proiect reprezinta insa incununarea unui efort international. Cele mai recente teste au fost derulate cu participarea unor oameni de stiinta de la Laboratorul de Fizica a Plasmei din Princeton, SUA (Princeton Plasma Physics Laboratory – PPPL).
David Gates, din cadrul PPPL, coordoneaza proiectul W7-X. Intr-un mesaj email, el a confirmat ca ultimele teste derulate s-au incheiat cu succes. Aceste teste au vizat verificarea modului in care functioneaza incinta magnetica pentru plasma a reactorului W7-X.
Acest succes „pune bazele pentru operatiunile de inalta performanta cu plasma pe care le vom realiza in viitor”, a subliniat Gates.
In ceea ce priveste obiectivul pe termen lung, Gates a subliniat ca reactoarele de fuziune nucleara, daca vor fi construite cum trebuie, vor asigura pentru intreaga planeta energie infinita, sigura si curata. „Sursa de combustibil este reprezentata de apa marina, suficienta pentru a ne ajunge pentru zeci de mii de ani. Produsul rezidual este heliu, un gaz inert. Un singur reactor viabil de fuziune nucleara are potentialul de a asigura energie suficienta, sigura si benigna din punct de vedere al impactului asupra mediului pentru toate natiunile”.
Pana la urma, intr-o lume divizata de rivalitati istorice intre tari, interese si conflicte, acest lucru ar putea sa fie o problema. „Fuziunea este o problema ce nu poate fi solutionata decat prin colaborarea intre natiuni si de care va beneficia intreaga planeta”, a adaugat el.