Sari direct la conținut

Real Romania reduce planurile de extindere pe 2009 din cauza problemelor de finantare ale dezvoltatorilor imobiliari

HotNews.ro

Real Hypermarket Romania va deschide, in 2009, cinci magazine fata de sapte anuntate initial, din cauza intarzierii inregistrate de dezvoltatorii imobiliari care nu au reusit sa obtina finantare pentru proiectele lor, a declarat directorul general al companiei, Tjeerd Jegen, citat de NewsIn. Acesta a adaugat ca reteaua Real va incheia anul 2008 cu 20 de magazine deschise de la 17 cate are in prezent, amanand una din deschiderile planificate pentru 2008 ca urmare a intarzierilor aparute la construirea magazinului.

„Majoritatea dezvoltatorilor imobiliari au dificultati in gasirea de finantari pentru proiectele lor ca urmare a noilor schimbari economice, ceea ce inseamna ca in mod indirect suntem si noi afectati de criza financiara. De aceea putem garanta pentru 2009 doar cinci deschideri noi, fata de sapte anuntate initial, in care vom investi peste 100 milioane de euro”, a spus directorul general al companiei, Tjeerd Jegen.

Vanzarile nu au fost afectate si nu se vor face disponibilizari

De asemenea, reprezentantul Real a declarat ca pana in prezent vanzarile hipermarketurilor nu au fost afectate de criza financiara, dimpotriva, in octombrie au fost inregistrate majorari substantiale fata de lunile precedente. Acesta estimeaza ca Real Romania va depasi in 2008 pragul de peste 500 de milioane de euro in vanzari.

Real Hypermarket va inaugura joi, la Arad, al 17-lea magazin din reteaua dezvoltata in Romania in urma unei investitii totale de peste 22 mililoane de euro. Acesta este al treilea magazin deschis in acest an de companie. Planurile Real pentru 2008 prevad inaugurarea a trei noi magazine in Oradea, Pitesti si Suceava.

Potrivit directorului general Tjeerd Jegen, compania nu se confrunta cu probleme de personal si nici nu a facut disponibilizari, in pofida crizei financiare. Mai mult, Tjeerd sustine ca salariatii companiei vor avea parte in 2008 de majorari salariale cu circa 20%.

Divizia Real Hypermarket face parte din grupul Metro, unul dintre cei mai mari retaileri din lume, prezent in 31 de tari unde detine peste 2.200 de unitati in care lucreaza peste 280.000 de angajati.

Real Hypermarket a intrat pe piata romaneasca in 2006 si opereaza in prezent 16 hipermarketuri in tara. Pana in prezent suma totala investita in cele 16 magazine este de peste 300 milioane de euro. In anul 2007, Real Hypermarket Romania a inregistrat o cifra de vanzari de 367 de milioane de euro, in crestere cu 347,6% fata de anul precedent cand a avut vanzari de 82 milioane euro, pe fondul extinderii retelei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro