Sari direct la conținut

Realitatea-Catavencu a primit licenta pentru trei televiziuni de film

HotNews.ro

Realitatea Media a primit, joi, licenta audiovizuala pentru trei canale dedicate filmului – Realitatea Comedy Film, Realitatea Action Film si Realitatea Premier. Programele difuzate pe toate cele trei canale „vor fi la bataie cu HBO”, a declarat Bogdan Chiritoiu, managerul de proiect al grupului, prezent la sedinta CNA. Posturile vor fi distribuite la pachet, in sistem pay TV, din luna decembrie.

In martie, Realitatea Media anunta ca este interesata sa ceara licenta pentru sase posturi TV. Ulterior, a cerut CNA licenta doar pentru doua posturi – Realitatea Film Univers si Promo TV – cu care nu a reusit insa, atunci, sa-i convinga pe membrii CNA.

Potrivit lui Chiritoiu, cele trei canale vor difuza in proportie de 30% filme europene de calitate, pentru Realitatea Comedy Film existand deja o selectie de filme cu productie franceza si italiana.

Grilele de program vor fi din punct de vedere al calitatii „la bataie cu filmele difuzate pe HBO”, a afirmat Chiritoiu, incluzand blockbustere, filme independente si filme romanesti, pentru ca „in acest moment filmul romanesc este cerut, este o afacere”. Filmele nu vor fi intrerupte de publicitate si vor acoperi toate preferintele publicului pe cele trei oferte – un post de comedie, unul de actiune si altul generalist.

Investitia pentru fiecare canal se ridica la 2 milioane de euro, cheltuieli acoperite exclusiv de Grupul Realitatea-Catavencu. „Nu suntem asociati cu nimeni”, a explicat Chiritoiu. Conform acestuia, grupul a demarat negocierile cu majoritatea operatorilor de cablu si DTH pentru preluarea la pachet, in sistem Pay Tv, a celor trei canale, urmand a fi lansate oficial in prima jumatate a lunii decembrie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro