Realizatoarea tv Marioara Murarescu, internata in continuare la terapie intensiva
Realizatoarea tv Marioara Murarescu (65 de ani) este in continuare la terapie intensiva, dupa ce a suferit doua interventii chirurgicale la Clinica de Neurochirurgie a Spitalului Judetean de Urgenta din Cluj-Napoca. Surse medicale au declarat, sambata, pentru Agerpres, ca pacienta nu este intubata, dar nu poate primi vizite.In privinta starii sanatatii se asteapta o usoara ameliorare, au precizat sursele citate.
Potrivit dorintei familiei, personalul medical al clinicii, medicul de garda si asistentele nu pot oferi detalii suplimentare in privinta starii de sanatate a Marioarei Murarescu.
Marioara Murarescu sufera de o boala incurabila si, dupa ce a fost supusa la doua interventii chirurgicale complicate, a refuzat tratamentul.
Marioara Murarescu a realizat si prezentat mai bine de trei decenii „Tezaur folcloric”, una dintre cele mai longevive emisiuni ale televiziunii publice. Recent, ea a fost nevoita sa se pensioneze pe caz de boala.