Sari direct la conținut

Recensământul general agricol: Ordonanța a fost adoptată de Senat

HotNews.ro

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de luni, OUG privind recensământul general agricol din România runda 2020, ce are ca obiectiv asigurarea de date statistice pentru fundamentarea şi punerea în aplicare a politicilor naţionale şi europene în domeniu, în concordanţă cu Sistemul Statistic European, necesare procesului de participare a României la Politica Agricolă Comună, transmite Agerpres.

În perioada 1 februarie – 30 aprilie 2021 se efectuează la nivel naţional, în toate unităţile administrativ-teritoriale din România, recensământul agricol, se arată în ordonanţă.

Pentru verificarea practică şi îmbunătăţirea aspectelor organizatorice şi tehnice se efectuează un recensământ de probă în cursul anului 2020.

Conform OUG, perioada şi momentul de referinţă ale recensământului sunt:

* anul agricol 2020 – cuprins între 1 octombrie 2019 şi 30 septembrie 2020 pentru variabilele privind terenurile şi persoanele care au lucrat în agricultură şi anul calendaristic 2020 pentru gestionarea dejecţiilor animaliere

* 31 decembrie 2020 pentru efectivele de animale şi adăposturi

* ultimii trei ani pentru măsurile de dezvoltare rurală

Avizul Consiliului Legislativ pentru OUG 22/2020 privind recensământul general agricol din România runda 2020 este negativ.

Camera Deputaţilor este for decizional.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro