Recomandările ESMA pentru participanții la piața de capital privind impactul COVID-19. Implicații juridice
ESMA (European Securities Markets Authority) împreună cu autoritățile naționale competente (ANC), a monitorizat situația piețelor și măsurile luate de entitățile supravegheate și a emis un set de recomandări pentru toți participanții la piețele financiare din UE, în special pentru emitenți, cu privire la impactul epidemiei de COVID-19 asupra piețelor financiare ale UE.
În recomandările sale, ESMA pune în vedere tuturor participanților la piețele financiare din UE să fie pregătiți oricând să aplice planurile lor de continuitate a activității în situații de criză, inclusiv implementarea de măsuri speciale, dacă se consideră necesare pentru asigurarea continuității și funcționării activității lor. Toate măsurile luate de participanții la piețele financiare trebuie să asigure continuitatea operațională, în conformitate cu obligațiile și reglementările existente care se aplică fiecărui participant.
ESMA îi avertizează pe emitenți să publice imediat orice informație sau eveniment relevant legat de impactul epidemiei de COVID-19 asupra activității, operațiunilor și situației lor financiare (de exemplu, concedieri masive ale personalului, suspendarea sau încetarea activității lor etc.), în conformitate cu obligațiile lor privind transparența din Regulamentul privind abuzul de piață. Persoanele care au acces la astfel de informații înainte de a deveni publice (de exemplu, membrii organelor de conducere) trebuie să fie conștienți de faptul că tranzacționarea pe bază de informații privilegiate (respectiv, cumpărarea sau vânzarea de instrumente financiare pe bază de informații privilegiate) reprezintă infracțiune.
În plus, emitenții ar trebui să dezvăluie impactul real și potențial al epidemiei de COVID-19, bazat atât pe o evaluare calitativă cât și cantitativă, asupra activității lor comerciale, situației financiare și performanței economice în raportul financiar pregătit pentru sfârșitul anului 2019 dacă acestea nu au fost încă finalizate, sau in raportările financiare intermediare.
De asemenea, ESMA recomandă, administratorilor fondurilor de investiții să aplice în mod continuu cerințele relevante privind gestionarea riscurilor și să reacționeze în consecință.
În final, ESMA reasigură participanții la piață că, în colaborare cu ANC, va continua să monitorizeze evoluția impactului epidemiei de COVID-19 asupra piețelor financiare din UE și este pregătită să asigure funcționarea ordonată a piețelor, stabilitatea financiară și protecția investitorilor.
Pe baza Regulamentului UE nr. 1095/2010, ESMA este împuternicită să ia toate măsurile necesare în ceea ce privește toate piețele financiare ale UE supravegheate de ANC, pentru a restabili funcționarea ordonată, integritatea sau stabilitatea întregului sau a unei părți din sistemul financiar al UE.
Pentru mai multe detalii privind recomandările ESMA asupra impactului COVID-19, vă rugăm să accesați aici.
Un articol semnat deAndrei Burz-Pinzaru, Managing Partner, și Roxana Bratosin, Senior Associate, Reff & Associates