Sari direct la conținut

Record de active și participanți la fondurile de pensii private: Peste 100.000 de români și-au făcut pensie facultativă în ultimul an

HotNews.ro
Sursa foto: Yurii Kibalnik / Dreamstime.com
Sursa foto: Yurii Kibalnik / Dreamstime.com

Activele fondurilor de pensii private – pensiile obligatorii administrate privat (pilonul II) și pensiile facultative (pilonul III) – au depășit la finele lunii august din acest an pragul de 30 de miliarde de euro, cu o pondere de peste 9% în PIB, iar numărul participanților a trecut de 9 milioane de persoane, a anunțat miercuri ASF.

Valoarea activelor totale ale fondurilor de pensii din România – pensiile administrate privat și pensiile facultative – a ajuns la 153,96 miliarde de lei (aproape 31 de miliarde de euro) la finalul lunii august 2024, în creștere cu 29,5% față de aceeași perioadă a anului precedent și cu 17% comparativ cu finalul anului 2023, atingând astfel un nou maxim istoric.

Ponderea activelor fondurilor de pensii private în Produsul Intern Brut (PIB) a crescut până la 9,2%, ceea ce relevă rolul vital al acestora pe piețele financiare locale, fiind o sursă importantă de economisire pe termen lung.

  • „Judecând după evoluția din ultima perioadă, putem spune că sistemul de pensii private din România se află în cel mai bun moment de la lansarea acestuia în anul 2008.
  • Apreciez că, în acest ritm, activele sistemului vor depăși 10% din PIB, pe termen scurt, și vor marca o dublare comparativ cu finalul anului 2023, pe termen mediu“, a declarat Daniel Armeanu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară și coordonator al sectorului de pensii private.

Creșterea activelor totale ale fondurilor de pensii private dincolo de borna de 30 de miliarde de euro a fost determinată, pe de-o parte, de optimizarea activității investiționale și, pe de altă parte, de majorarea cotei de contribuție de la 3,75% la 4,75% din venitul brut pentru Pilonul II (pensiile administrate privat), aplicabilă de la începutul acestui an.

De asemenea, performanța acțiunilor listate la Bursa de Valori București, cu un randament de aproape 37% în ultimul an, a constituit un factor-cheie în evoluția sistemului de pensii private.

Conform Raportului Pension Markets in Focus 2023, realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a valorii activelor, țara noastră ocupând locul 7 în rândul celor 71 de state analizate.

Numărul de participanți la Pilonul II a crescut cu peste 145.000 de persoane, iar la Pilonul II cu peste 102.000 de persoane

O nouă bornă a fost depășită și în ceea ce privește numărul de participanți la sistemul de pensii private, respectiv 9,01 milioane de persoane la finalul lunii august 2024.

  • „Evoluția a fost determinată de creșterea semnificativă de 145.730 de participanți la Pilonul II și de 102.610 de participanți la Pilonul III (pensiile facultative).
  • Avansul de 15% înregistrat de numărul participanților la fondurile de pensii facultative față de aceeași perioadă a anului precedent reliefează preocuparea tot mai mare a românilor față de diversificarea surselor de economisire pentru perioada ulterioară pensionării”, precizează ASF.

Potrivit datelor ASF, numărul de participanți la Pilonul III era de 782.711 persoane la finele lunii august 2024, față de peste 680.000 de particdipanți în luna similară a anului trecut.

Într-un context economic și demografic plin de provocări, sistemul de pensii private din România a demonstrat o reziliență și o performanță remarcabile, spune ASF.

Nivelurile de rentabilitate consemnate de fondurile de pensii Pilonul II și Pilonul III le-au depășit pe cele din perioada anterioară pandemiei de COVID-19, cu o rată medie ponderată de 7,2% la finalul lunii august 2024.

Fondurile de pensii private au investit preponderent în titluri de stat româneşti (66,13%), acţiuni (24,63%) şi obligaţiuni corporative (4,04%). Peste 94% din totalul activelor sunt investite în instrumente emise în România, contribuind la finanţarea proiectelor de dezvoltare naţională.

Astfel, fondurile de pensii private au devenit principalii investitori instituţionali din România, susţinând pe termen lung necesarul de finanţare a statului şi contribuind la dezvoltarea sustenabilă a pieţei de capital.

Sursa foto: Yurii Kibalnik / Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro