Recursul la metoda

Stereotipurile rasiale sint din nou la moda. Metoda consacrata a propagandei recursul la mitologiile xenofobe sau rasiale indica intr-un peisaj pluralist fie o intentie de manipulare, fie o predispozitie refulata.

Dupa ce citiva ani acestea fusesera mai degraba temperate, cu exceptia celor citeva rabufniri antiromi (in 2001 cind modelul Piatra Neamt a generat tentatia ghetoizarii romilor, ori dupa episodul francez din 2002 sau arestarea „clanului” Camataru) sau a ciclicelor reactii antimaghiare (de la motiunea Harcor la contestarea participarii UDMR la guvernare sau a numirii prefectilor maghiari in

2005) pulsiunile xenofobe au atins apogeul cu „vinatoarea afaceristilor arabi”. De doua ori suspecti, datorita etniei si a religiei, acestia au devenit imaginea inamicului propusa imaginarului colectiv romanesc. Mai vechile atitudini antiotomane stimulate de istoria oficiala a luptei pentru independenta pot fi astfel usor recuperate. Elementele complotului sint intrunite.

Si cind insusi parchetul lui Ilie Botos anunta ca va investiga toate dosarele afaceristilor de origine araba pentru care in ultimii zece ani s-au solutionat prin neinceperea urmaririi penale, suspiciunea generala este confirmata: arabii sint periculosi. Constitutia si principiile segregarii cetatenilor in functie de religie sau etnie devin simple forme fara fond.

Impotriva unor cetateni romani de alta religie se declanseaza o procedura oficiala. Dar Romania doreste in acelasi timp o cit mai buna apreciere internationala in privinta respectarii statului de drept. Anul 2004 cu amprenta sa electorala a favorizat aceasta situatie amplificind efectele campaniilor de presa.

Pina in 2004-2005, temele ce indicau atitudini intolerante fusesera destul de bine controlate. Doar presa bulevardiera sau cea provinciala, din reflex, mai promovau unele articole cu tente rasiale, fara insa ca fenomenul sa para amenintator. Pe fundalul integrarii europene, temerile privind viitorul, speculate de unii, s-au amplificat.

Frica a insotit puterea aproape permanent, politica este o consecinta a nevoii de ordine. Pentru a forta consensul, manipulatorii fricii reiau, mai mult sau mai putin structurat, mitul conspiratiei, il adapteaza contextului si il difuzeaza prin mecanismul zvonului. Odata lansat zvonul capata propria sa viata si scapa aproape oricarei incercari de contracarare.

Deschisa, cu sau fara intentie, cutia Pandorei nu se dezminte. Speculind fricile, dar neputind controla traiectoria si impactul zvonurilor, manipulatorii pot deveni uneori victime.

Fricile politice difera, in functie de apropierea de centrul puterii. Fricile elitei si cele ale multimii nu sint asemanatoare. Somajul, viitorul copiilor, nivelul de trai, batrinetea sint obiectele fricilor celor multi. Pozitia in sondaje, controlul resurselor, forta adversarilor ii preocupa doar pe politicieni.

Fractura care desparte clasa politica de restul populatiei este invers proportionala cu distanta lor fata de putere. Frica de arabi (islam) este un fenomen recurent in societatile crestine inca din evul mediu. Cruciadele de atunci, reluate sub stindardul globalizarii si democratizarii acum, exprima o criza a comunicarii.

Efect pervers al rapirii celor trei ziaristi in Irak sindromul conspiratorilor arabi (probabil legati de al Qaeda) a eliberat parca de toate inhibitiile presa sau clasa politica.

Lupta anticoruptie a luat o noua si convenabil de spectaculoasa directie: mafiile arabesti.

In fond, si in Occident (SUA, Marea Britanie, Franta, Germania, Spania) dupa 11 septembrie anchetele politienesti au depistat sursele de finantare ale retelelor islamiste, de ce nu si in Romania dupa 28 martie? Astfel mitul conspiratorului arab a dat nastere zvonurilor ce au reactualizat frica ancestrala de islam. Unii politicieni au aratat grabiti cu degetul spre opozitie sau servicii secrete.

Dar prezenta unor cetateni de origine araba intr-un partid social democrat este fireasca. Relatiile cu grupurile de afaceri arabe ale serviciilor secrete sint mai putin comprehensibile, dar poate plauzibile in logica „interesului de stat”. Relatiile speciale ale unor cercuri arabe cu fosta securitate trebuie elucidate, dar aceasta nu justifica revigorarea mitologiilor xenofobe.