Skip to content

Reducerea tarifelor de roaming, aprobata de statele membre UE

Ministrii europeni ai telecomunicatiilor au adoptat joi, la Luxemburg, reglementarile privind reducerea pretului platit de utilizatorii de telefoane mobile pentru convorbirile efectuate in strainatate. Europarlamentarii au votat in plen acest acord in data de 23 mai.

Textul va fi adoptat oficial de statele membre pe 25 iunie, urmand ca pe 29 iunie sa fie publicat in Monitorul Oficial al UE, moment in care aceste reglementari vor deveni obligatorii pentru toate statele UE.

Astfel, in primul an de la adoptare, tariful maxim pentru efectuarea unui apel in strainatate va fi de 49 de eurocenti pe minut. In al doilea an, tarifele vor scadea la 46 de eurocenti, iar in al treilea an, la 43 de eurocenti.