Referendumul pentru Europa

Confruntati cu o dinamica politica neobisnuita in ultimii patru ani, concentrati asupra disputelor si jocurilor de putere, neglijam, mai mult sau mai putin manipulati, viata politica europeana.

Deschizind sezonul referendumurilor pentru aprobarea constitutiei europene, Spania (re)aduce insa in atentia publicului roman doua teme pe care, daca sunt responsabili, politicienii romanii nu le mai pot eluda: modul in care se va ratifica tratatul de aderare la Uniunea Europeana si votul pentru constitutia europeana.

Exemplul spaniol ilustreaza o modalitate de rezolvare prin mijloace democratice a unei situatii politice delicate rezultind din pierderea influentei institutionale pe care ibericii o aveau prin Tratatul de la Nisa si pe care au abandonat-o in urma cu un an cind noul prim ministru, Zapatero, a acceptat consecintele constitutiei europene.

Astfel, daca „da”-ul va triumfa (si totul inclina spre aceasta ipoteza, singura necunoscuta fiind prezenta la vot) virajul european al primului ministru spaniol de acum un an va primi o confirmare publica si ii va pune pe adversarii sai interni in defensiva.

In acest fel, legitimitatea politicii pro europene va fi confirmata popular, iar impactul european al referendumului va asigura guvernului spaniol un spatiu de manevra suficient pentru a compensa pierderea citorva locuri in Parlamentul european.

Supletea si dinamica strategiei spaniole contrasteaza cu relativul imobilism polonez care a preferat, si datorita unui climat politic dezechilibrat, sa mizeze pe rolul de mediator european, mai degraba autoasumat, al presedintelui Aleksander Kwasniewski in privinta alegerilor din Ucraina si mai nou din Moldova.

In Romania, esecul politic al referendumului pentru modificarea constitutiei din octombrie 2003 ce a anticipat esecul electoral al PSD din 2004 obliga la o noua politica de legitimare a procesului de integrare europeana.

Introducerea capitolului privind integrarea euro-atlantica prin cele doua noi articole, 148 si 149, aduce precizari privind modul de adoptare de catre Parlament a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene si a aderarii la Tratatul Atlanticului de Nord.

Dar suspiciunea generalizata privind cresterea artificiala a cotei de participare a alegatorilor la referendumul pentru modificarea constitutiei din 18-19 octombrie 2003 poate justifica orice miscare ulterioara de contestare a integrarii.

Pe de alta parte, un parlament a carui legitimitate este afectata de suspiciunea de fraudare a alegerilor din 28 noiembrie nu este in pozitia de a adopta fara o consultare populara un tratat ce presupune cedarea de suveranitate.

In aceste conditii, un referendum pentru integrarea europeana apare ca singura formula democratica pentru adoptarea, fara a da loc unor ulterioare contestatii, a tratatului de aderare la UE.

Raspunzind unei cerinte minimale privind participarea cetatenilor la luarea deciziilor, solutia referendumului ar oferi si ocazia relansarii temei reformei clasei politice, ocultata dupa alegeri, prin consultarea natiunii si in aceasta privinta.

Cu atit mai mult cu cit, in articolul 20 al Tratatului de aderare cu Romania si Bulgaria, sunt prevazute si alegeri directe pentru cele 35 de locuri in Parlamentul european pina cel tirziu la 31 decembrie 2007, astfel incit, inevitabil, integrarea europeana interfereaza cu reforma politicii interne.

Concilierea prioritatilor clasei politice si ale societatii romanesti a fost permanent aminata. Ocaziile ratate insa se razbuna. Tacticile de diversiune folosite pentru a intirzia sau chiar a anula presiunile pentru reformarea clasei politice, fie pe calea reformei electorale, fie prin restructurarea si reorganizarea partidului, au costat PSD.

Repetarea acestora de catre Alianta va da aceleasi rezultate. Dar in noul context al integrarii, tergiversarea reformei politice in spirit european induce efecte perverse periculoase.

Incet, dar sigur, scaderea apetitului pentru integrare va crea, daca asta nu s-a si produs deja (vezi declaratiile antieuropene ale lui Corneliu Vadim Tudor din ianuarie in contextul numirii prefectilor maghiari), conditii pentru aparitia miscarilor antieuropene.

Preintimpinarea acestora se poate realiza prin cresterea transparentei privind procesele de integrare si coparticiparea grupurilor sociale la gestionare proceselor de integrare.

Legea pentru alegerile europene, ce va trebui adoptata, ar putea deveni parte a Codului electoral, astfel ca oportunitatea reformarii intregii legislatii electorale este creata de chiar procesul de integrare.

In acelasi sens referendumul pentru Europa, inevitabil pentru a asigura suportul popular proceselor de integrare, ar fi o buna ocazie pentru consultarea electoratului in privinta modificarii sistemului electoral pentru alegerile locale si parlamentare. Strategia pentru Europa si cea pentru Romania sunt corelative.

Astfel ca, obligati sa opteze intre politica (reforma) si politicianism (mimarea reformei), dirigentii romani sunt in fata unei false dileme de a carei rezolvare depinde insa evolutia societatii romanesti.