Regenerabilii se plâng din nou că sunt discriminați de Guvern / Vor să poată construi pe suprafețe mai mari de 50 de hectare și să aibă acces la terenuri ale statului
Trei asociații din industria energiei regenerabile critică Ordonanța de Urgență privind unele măsuri referitoare la exercitarea dreptului de proprietate publică și privată a statului, susținând că denaturează competiția pe piața de energie. Ele susțin că investitorii privați sunt defavorizați față de cei de stat, deoarece nu pot dezvolta parcuri fotovoltaice și eoliene pe suprafețe mai mari de 50 de hectare, acest lucru fiind permis doar pentru proiecte declarate „de interes național”. În plus, nu au acces la terenurile ADS precum companiile de stat.
Cele trei organizații sunt Asociația „Romanian Photovoltaic Industry Association” (RPIA), Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) și Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES). Nu este pentru prima oară când aceste asociații se plâng de „caracterul neconcurențial al concesionării directe a terenurilor administrate de Agenția Domeniilor Statului (ADS) către companii aflate în portofoliul statului, care contravine legislației naționale și europene”.
Noua OUG „favorizează nejustificat societățile unde statul este acționar majoritar”
„În contextul în care, din 2022, investitorii privați pot dezvolta proiecte doar pe suprafețe de sub 50 de hectare (maxim 42 MWcc/34MWac) în baza interpretării eronate a legii fondului funciar de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), introducerea, prin noua Ordonanța de Urgență, a unei derogări de la această restricție doar pentru proiectele declarate „de interes național” favorizează nejustificat societățile unde statul este acționar majoritar”, se arată într-un comunicat al celor trei asociații.
Potrivit acestora, măsura este profund anticoncurențială, neconstituțională și discriminatorie pentru operatorii ce acționează in piața energiei regenerabile.
Guvernul nu a oferit o explicație pentru neaplicarea aceluiași tratament pentru proprietarii și investitorii privați, susțin cele trei organizații. În subcategoria proiectelor fotovoltaice, capacitățile dezvoltate nu pot fi diferențiate în funcție de deținătorul capitalului majoritar, astfel că acordarea selectivă a accesului la terenuri și a derogărilor legislative nu este justificabilă, se mai arată în comunicat.
Regenerabilii cer Guvernului organizarea de licitații pentru terenurile statului
RPIA, RWEA și PATRES susțin că prin acest OUG se transmite un puternic mesaj negativ investitorilor, care sunt deja descurajați de instabilitatea cadrului de reglementare, ceea ce afectează în mod semnificativ îndeplinirea obiectivelor de neutralitate climatică asumate de România.
Organizațiile din industria regenerabilelor cer ca astfel de măsuri să respecte principiul transparenței și al concurenței loiale, prin organizarea unor licitații publice ori de câte ori se atribuie drepturi asupra terenurilor aflate în domeniul public sau privat al statului, sau, cel puțin. O negociere directă între ADS și anumite companii selectate nu este în măsură să asigure astfel de condiții echitabile de concurență, se mai arată în comunicat.
RPIA, RWEA, PATRES afirmă că nu se opun realizării unor astfel de proiecte, ci solicită asigurarea unor condiții de concurență echitabilă pentru toți dezvoltatorii de capacități de producere a energiei din surse regenerabile, ceea ce se poate realiza prin eliminarea barierei de 50 de hectare pentru toate proiectele, indiferent dacă terenurile sunt în proprietatea statului sau private și prin invitarea tuturor părților interesate să participe la un proces transparent și competitiv de atribuire de suprafețe de teren în cazul în care acestea se află în proprietatea statului.
Sursafoto: Frank Gaertner | Dreamstime.com
Citește și