Sari direct la conținut

Registrul Auto Roman respinge informatiile cum ca ar pregati o initiativa prin care soferii cu ITP suspendat sau expirat risca inchisoarea

HotNews.ro

Registrul Auto Roman a transim un comunicat de presa in care spune ca respinge informatiile difuzate recent in mass-media potrivit carora RAR si DRPCIV ar dori sa introduca o prevedere legala, prin care posesorii de autovehicule care au ITP suspendat sau expirat, respectiv inmatricularea suspendata, sa fie pasibili de inchisoare prin intocmiea unui dosar penal.

RAR precizeaza ca nu a avut niciodata si nici nu are in vedere o astfel de initiativa, deoarece normele legale in vigoare prevad clar ca abaterea mentionata mai sus reprezinta contraventie sanctionata doar prin amenda (ca sanctiune principala) si puncte de penalizare (ca masura complementara).

Asadar, spre exemplu, in cazul in care un autovehicul este oprit de politie in trafic si se constata ca are ITP expirat, pe langa sanctiunea principala si cea complementara se dispune si retinerea certificatului de inmatriculare, fapt ce va atrage dupa sine, incepand cu 20 mai 2018 si suspendarea inmatricularii , fara consecinte de natura penala.

Odata ce posesorul autovehiculului se prezinta la statiile ITP autorizate si obtine ITP valabil, se ridica automat si suspendarea dispusa asupra inmatricularii.

Toate aspectele precizate in acest comunicat sunt stipulate in OG Nr. 14/2017 de modificare si completare a OUG 195/2002 privind circulatia vehiculelor pe drumurile publice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro