Renault a anunțat anularea unor plăți în valoare de 30 milioane euro către Carlos Ghosn
Consiliul de administrație al Renault a anunțat că nu îi va mai vărsa în conturi fostului CEO Carlos Ghosn indemnizația de non-concurență pe doi ani și va suprima și indemnizația corespunzătoare acțiunilor pentru perioada 2015-2018. Carlos Ghosn este în arest din noiembrie și a demisionat și din funcția de CEO Renault, în timp ce de la șefia Nissan a fost înlăturat la câteva zile după arestare.
Ghosn, acuzat că a ascuns beneficii de 40 milioane euro, va primi cu aproximativ 30 milioane euro mai puțin ca urmare a acestor decizii, scrie Reuters. Consiliul Renault a luat în unanimitate decizia de a se renunța la compensație și la acțiuni.
Mai mulți politicieni francezi au criticat în ultimii ani remunerația primită de Carlos Ghosn, spunând că este nepermis de mare.
Carlos Ghosn a demisionat pe 24 ianuarie de la conducerea producătorului auto Renault.
Ghosn este în detenție de peste 80 de zile și i s-a respins în mai multe rânduri cererea de eliberare pe cauțiune. ”Nu am să fug, ci am să mă apăr. Toate dovezile sunt la Nissan, dar compania a interzis tuturor angajaților să vorbească cu mine”, spunea el într-un interviu.