Renault a lansat in Romania noul Megane, cu preturi de la 12.900 euro
Renault a inceput comercializarea in tara a noului Megane, cu preturi cuprinse intre 12.900 euro si 17.500 euro, TVA inclus, in functie de motorizare si dotari. Francezii au lansat si noul Megane coupe, cu preturi de la 14.350 euro.
Preturile de lansare pentru gama Megane pornesc de la 12.900 euro cu TVA pentru motorizarea pe benzina de 1,6 16V 110 CP. Gama de motoare pentru cele doua modele include, pe langa motorizarea pe benzina 1,6 16V 110 CP si doua motorizari turbodiesel Common Rail, 1,5 dCi 105 CP si 1,9 dCi 130 CP. Pentru toate motorizarile, cutia de viteze este manuala in 6 trepte.
La Megane, preturile ajung la 17.450 euro pentru varianta cu grad de echipare Privilege si motor diesel de 130 CP. La benzina, in varianta de echipare Dynamique pretul este de 13.850 euro, iar cel mai ieftin diesel costa 14.600 euro, grad de echipare Expression, motor 105 CP.
Printre echipamentele standard se numara ABS (cu repartitor electronic de franare EBV) , AFU (asistenta la franarea de urgenta) airbaguri frontale pentru sofer si pasager, airbaguri laterale torace fata , servodirectie, aer conditionat, computer de bord, radio CD cu MP3, geamuri electrice fata si spate, oglinzi retrovizoare electrice si degivrante, proiectoare de ceata, inchidere centralizata si demaraj cu card, bancheta spate rabatabila si fractionabila.
La Megane coupe preturile pornesc de la 14.350 euro pentru versiunea de echipare Dynamique, motor pe benzina 110 CP si ajung la 17.950 euro pentru varianta cu motor diesel 130 CP, grad de echipare Privilege.
Vanzarile Megane in Romania au scazut anul trecut cu 47%, de la aproape 12.000 de unitati, la 6.200.