Sari direct la conținut

Renault ar putea muta integral in Turcia productia de Clio, urmand ca uzina franceza Flins sa se specializeze in masini electrice

HotNews.ro

Viitoarea generatie a masinii de clasa mica Renault Clio ar putea fi produsa numai in Turcia, urmand ca uzina de la Flins care in prezent produce modele Clio 3 sa se specializeze in vehicule electrice, scrie La Tribune. Renault nu a confirmat zvonurile si spune ca la fel ca si la Clio 3, viitoarea generatie va fi produsa atat in Turcia, cat si in Franta.

Uzina de la Flins din regiunea Paris a produs 64.000 de masini Clio 3 in primele sase luni ale anului, dar La Tribune scrie ca generatia urmatoare va fi produsa exclusiv la Bursa in Turcia, in cadrul uzinei Oyak-Renault, considerata cea mai eficienta a marcii.

In Turcia e produs modelul Fluence, dar si Clio Estate, iar din 2011 va incepe productia versiunii electrice a Fluence. Totusi, cotidianul francez scrie ca uzina de la Flins se va concentra doar pe productia de masini electrice din 2011, urmand sa devina polul dezvoltarii acestui segment la Renault.

Renault nu a confirmat informatiile si spune ca la fel ca si in cazul Clio 3, si la urmatoarea generatie productia va fi atat in Turcia, cat si in Franta.

Un purtator de cuvant al Uniunii pentru o Miscare Populara, partidul care l-a sprijinit pe Nicolas Sarkozy sa ajunga presedinte spune ca o astfel de decizie ar avea consecinte teribile si trebuie impiedicata pe cale guvernamentala.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro