Sari direct la conținut

Renault și-a prezentat detaliat planul de scindare. O decizie va fi luată peste câteva luni

HotNews.ro
Renault Arkana, Foto: Renault
Renault Arkana, Foto: Renault

​Renault ia în considerare scindarea în două entități: una dedicată dezvoltării, producției şi vânzării de vehicule electrice și una dedicată dezvoltării şi producției de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generație. Mai multe despre proiect vor fi anunțate în toamnă. În Franța vor fi multe dintre activitățile pentru mașini electrice.

Ce spune Renault

Renault Group ia în considerare crearea a doi poli de activitate specializați.

  • O entitate dedicată dezvoltării, producției şi vânzării de vehicule electrice.
  • O entitate dedicată dezvoltării şi producției de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generație E-TECH.

În cadrul planului “Renaulution”, Renault Group a anunțat, pe 18 februarie 2022, că studiază o nouă strategie referitoare la modul de organizare a activităților şi tehnologiilor sale în domeniul vehiculelor electrice şi termice în scopul creşterii eficienței şi performanței comerciale ale acestora. Noua strategie vizează adaptarea fiecărei tehnologii, ținând cont de atuurile şi de expertiza grupului pe diferitele pieţe şi în cadrul Alianţei.

Renault Group are ambiții mari în domeniul electric. Astfel, la orizontul anului 2030, marca Renault îşi propune să vândă doar autoturisme 100% electrice pe piaţa europeană. Pentru a accelera această tranziție şi pentru a răspunde exigențelor pieței de profil, aflată într-o creștere rapidă, grupul ia în considerare crearea în Franţa a unei entități dedicate Vehiculelor Electrice şi Software-ului. Renault Group a luat decizia strategică de a stabili în Franţa producția principalelor componente care țin de mobilitatea electrică, fapt care ilustrează dorința sa de a dezvolta activități cu un înalt nivel tehnologic pe pieţele cu potențial mare de creștere şi de a se poziționa ca lider al vehiculelor electrice în Europa.

Perimetrul luat în considerare cuprinde activitățile şi tehnologiile în domeniul electric şi în cel software pe întregul lanț de valoare: inginerie (o parte din Technocentre, Renault Software Lab, centrul de testare de la Lardy şi alte obiective din regiunea Île-de-France), industrie (Electricity, uzina de la Cléon) precum şi funcțiile suport legate de aceste activități.

Entitatea dedicată vehiculelor electrice ar putea dispune de peste 10 000 de salariați la orizontul anului 2023.

Această entitate autonomă va adopta un model de business adaptat specificului pieței vehiculelor electrice şi va putea încheia parteneriate în domeniul noilor tehnologii sau al serviciilor.

În paralel, Renault Group studiază oportunitatea de a crea o nouă entitate care să reunească activitățile sale din afara Franței din domeniul motoarelor şi transmisiilor termice şi hibride. Ținând cont de capacitățile de inovare şi de evoluțiile în direcția scăderii emisiilor pentru acest tip de vehicule,

Renault Group are convingerea că vehiculele termice hibride şi hibride plug-in beneficiază de perspective importante pe termen lung atât în Europa cât şi pe pieţele internaționale şi că tehnologii precum E-TECH reprezintă un veritabil atu pentru creșterea vânzărilor. Reunind activitățile şi tehnologiile legate de motoare şi transmisii termice şi hibride, Renault Group are ca obiectiv să pună în valoare potențialul tehnologiilor sale, inclusiv în domeniul carburanților cu emisii scăzute, precum GPL, pentru a crea un lider mondial al sectorului mecanic în serviciul industriei auto.

Perimetrul avut în vedere cuprinde activitățile de fabricare a motoarelor şi transmisiilor termice şi hibride – exceptând producția de șasiuri – din cadrul :

  • Uzinelor Mecanice: Motores (Spania), Sevilla (Spania), Cacia (Portugalia), Bursa (Turcia), Mioveni (România), Curitiba (Brazilia), CorMecanica (Chile), PFA (Argentina)
  • Inginerie şi R&D : RTS (Spania), RTR (România şi Turcia), RTA (Brazilia)
  • Funcțiile suport legate de aceste activități.

Această entitate se va baza pe experiența şi competențele a circa 10 000 de salariați – din afara Franței – la orizontul anului 2023.

Pentru a constitui un lider mondial, global şi competitiv în beneficiul Renault Group, al partenerilor din cadrul Alianţei şi eventual al altor constructori şi clienți, această entitate va putea dezvolta parteneriate industriale şi tehnologice.

Consultările cu instanțele reprezentative ale angajaților referitoare la aceste proiecte se derulează în țările implicate iar etapele ulterioare ale acestor studii de strategie vor implica dialogul social.

Renault Group accelerează aplicarea planului strategic « Renaulution » şi va prezenta, în toamna anului 2022, cu ocazia unui eveniment Capital Market Day, stadiul de avansare al acestor proiecte.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro