Renault va lansa în Europa SUV-ul coupe Arkana
Renault va lansa în prima parte din 2021 în Europa modelul Arkana pe care compania îl numește ”SUV coupe”. Mașina de 4,56 metri lungime va fi disponibilă și în versiune hibridă și este construită în Coreea de Sud și Rusia. Garda la sol este de 19 cm. Arkana fusese lansată în 2019 pe piața rusă unde este vârf de gamă pentru Renault, alături de modelul Koleos.
La capitolul motorizări vor fi trei variante: motor E-TECH Hybrid de 140 CP și două motoare pe benzină (TCe 140 și TCe 160) cu sistem micro-hibrid de 12V.
Va exista și o versiune R.S. Line, specifică pentru un aspect mai sportiv și mai dinamic.Noul Arkana va fi lansat în șapte culori ale caroseriei: Opaque White, Pearl White, Metal Black, Metallic Grey, Zanzibar Blue, Fire Red și Valencia Orange (exclusiv pentru versiunea R.S. Line).
Ce spune compania despre design
Combinația ideală între un SUV și un coupé Noul Arkana se mândrește cu un aspect hibrid exclusiv. Cu o gardă la sol pronunțată (186 mm), o linie mediană amplă pronunţată, Arkana își găsește cu ușurință locul în lumea SUV-urilor. Scuturile față și spate și protecțiile pasajelor de roată îi îmbunătățesc aspectul de SUV, în timp ce linia descendentă a plafonului și a geamurilor creează împreună un design curbat agil și zvelt către geamurile din spate și conferă un aspect și mai dinamic mașinii, un design care surprinde și el caracteristicile stilului coupé.