Sari direct la conținut

Renault vrea să producă în comun cu Nissan și Mitsubishi jumătate dintre modele până în 2025. Cum arată planul de reducere a cheltuielilor

HotNews.ro
In uzina Renault din Cleon, Foto: Renault
In uzina Renault din Cleon, Foto: Renault

Renault, Nissan și Mitsubishi Motors au anunțat miercuri un plan de reducere a costurilor care să le permită să iasă din situația financiară complicată, iar tot mai multe lucruri vor fi puse la comun, ideea fiind să se ajungă ca până în 2025 jumătate dintre modele să fie produse în comun. Fiecare marcă devine de referință pentru un tip de caroserie și pentru o regiune, iar celelalte două se bazează pe marca ”lider”. Se estimează că schema numită leader-follower va facilita reduceri de investiții în modele de până la 40% pentru vehiculele integrate pe deplin în această nouă schemă.

Practic, fiecare dintre cele trei membre ale alianței a fost desemnată lider pentru un anumit tip de caroserie, pentru o anumită regiune sau pentru un tip de tehnologie și va conduce dezvoltarea și pentru celelalte două companii, în ideea de a se reduce costurile. De exemplu, Nissan se va ocupa de dezvoltarea segmentului SUV-urilor medii (Renault Kadjar, Nissan Qashqai), iar Renault de SUV-urile mici (Renault Captur, Nissan Juke).

La nivel de regiuni, Renault va fi lider în Europa, Rusia, America de Sud, iar la nivel de tehnologie, Renault va conduce platforma bazată pe Android, iar Nissan va dicta dezvoltarea mașinilor autonome.

Ce spune Renault

Companiile membre intenționează să valorifice anumite beneficii existente ale Alianței în domenii precum achizițiile comune, prin utilizarea pozițiilor de leadership și a punctelor forte la nivel geografic, pentru a sprijini dezvoltarea comercială a partenerilor.

„Alianța reprezintă un parteneriat strategic și operațional unic în domeniul auto și ne oferă un avantaj puternic în peisajul auto mondial, aflat într-o continuă schimbare”, a declarat Jean-Dominique Senard, președintele Consiliului de Administrație al Alianței și al Groupe Renault. „Noul model de afaceri va permite Alianței să valorifice la maximum activele și performanțele fiecărei companii, având totodată ca fundație culturile și moștenirile acestora. Cele trei companii care fac parte din Alianță vor acoperi toate segmentele de vehicule și tehnologiile aferente, în toată lumea, în beneficiul fiecărui client, crescând în același timp competitivitatea, rentabilitatea durabilă și responsabilitatea socială și de mediu.”

Conducerile celor trei companii au aprobat principiile schemei leader-follower pentru vehicule, în cadrul cărora vor coopera cu scopul:

  • de a continua să promoveze strategia de standardizare a Alianței, de la platforme la caroserii;
  • pe segmentul de produs, de a se concentra pe un vehicul-mamă (vehiculul principal) și pe vehicule-surori concepute de leader, cu sprijinul echipelor de followers;
  • de a se asigura că vehiculele leader și follower pentru fiecare marcă sunt produse utilizând cea mai competitivă configurație, inclusiv prin gruparea producției, după caz;
  • de a continua să valorifice sinergiile la nivelul produselor în cazul vehiculelor comerciale ușoare, acolo unde modelul leader-follower este deja aplicat.

Se estimează că schema leader-follower va facilita reduceri de investiții în modele de până la 40% pentru vehiculele integrate pe deplin în schemă. Se anticipează că aceste beneficii vor veni în plus față de sinergiile convenționale care sunt deja asigurate astăzi.

De asemenea, Alianța a aprobat principiul numirii diferitelor părți ale lumii drept „regiuni de referință”, fiecare companie concentrându-se pe regiunile sale de bază, cu scopul de a fi printre cele mai competitive și de a servi drept referință pentru celelalte în procesul lor de creștere a competitivității.

În cadrul acestei părți a schemei, Nissan va fi membru de referință pentru China, America de Nord și Japonia; Renault în Europa, Rusia, America de Sud și Africa de Nord; și Mitsubishi Motors în ASEAN și Oceania.

Fiecare companie devenind compania de referință în regiunile respective, oportunitățile de sinergie vor crește pentru a maximiza partajarea costurilor fixe, precum și pentru a valorifica activele fiecărei companii.

Noutățile din portofoliul companiilor vor urmări schema leader-follower, iar vehiculele leader și follower vor fi produse utilizând cea mai competitivă configurație. De exemplu:

  • Reînnoirea segmentului C-SUV după anul 2025 va fi condusă de Nissan, în timp ce viitoarea reînnoire a segmentului B-SUV în Europa va fi condusă de Renault.
  • În America Latină, platformele de produse B vor fi raționalizate, evoluând de la patru variante la o singură variantă pentru produsele Renault și Nissan. Această platformă va fi produsă în două uzine care produc atât Renault, cât și Nissan.
  • În Asia de Sud-Est și Japonia, membrii Alianței vor urmări oportunități în cadrul aceleiași scheme, precum colaborarea kei auto între Nissan și Mitsubishi Motors.
  • Însumând toate cele de mai sus, aproape 50% din modelele Alianței vor fi dezvoltate și produse în conformitate cu schema leader-follower până în 2025.

În ceea ce privește eficiența tehnologiei, membrii Alianței vor continua valorificarea activelor existente pentru a se asigura că fiecare companie membră continuă să ia parte la investițiile în platforme, sisteme de propulsie și tehnologii. Acest lucru și-a dovedit eficiența în dezvoltarea motorului și a platformelor și a permis lansarea cu succes a platformei CMF-B pentru Renault Clio și Nissan Juke, precum și a platformei kei pentru Nissan Dayz și Mitsubishi eK Wagon. Platformele CMF-C/D și CMF-EV vor urma în curând.

Schema leader-follower va fi extinsă de la platforme și sisteme de propulsie la toate tehnologiile-cheie, pozițiile de leader fiind distribuite astfel:

  • Conducere autonomă: Nissan
  • Tehnologii conectare auto: Renault va conduce platforma bazată pe Android, iar Nissan în China
  • E-body, sistemul de bază al arhitecturii electrico-electronice: Renault
  • e-PowerTrain (ePT): CMF-A/B ePT – Renault;

    CMF-EV ePT – Nissan;

  • PHEV pentru segmentul C/D: Mitsubishi.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro