Sari direct la conținut

Replica primarului din Arad, dată unei jurnaliste: „Îmi bag piciorul în materialele tale și în nesimțirile voastre”

HotNews.ro
Primarul Calin Bibart, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Primarul Calin Bibart, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a avut un derapaj verbal la adresa jurnaliștilor care făceau un reportaj cu privire la modul în care municipalitatea testează rezistența unor arbori seculari din Parcul Eminescu și Parcul Copiilor. Acesta s-ar fi enervat în timpul unei discuții și a ajuns să „își bage picioarele”.

Călin Bibarț, primarul municipiului, a organizat sâmbătă dimineață, o conferință de presă în Parcul Eminescu, alături de reprezentanții firmei care se ocupă, din luna iunie, de copacii Aradului.

  • „S-a decis, în cadrul conferinței, să se facă expertiză și la un stejar din Parcul Copiilor, aflat pe neagră din cauza aspectului de copaci uscați.
  • Echipa s-a deplasat în frunte cu primarul acolo, iar pe când specialiștii își pregăteau aparatul pentru analiză, edilul ne-a întrebat dacă și pe acest copac l-am salva.
  • Am răspuns că da, iar de aici și de la alte câteva răspunsuri elegante, spunem noi, s-a ajuns ca edilul să ne jignească”, scrie Adriana Barbu pe specialarad.
  • „Îmi bag piciorul în materialele tale și în nesimțirile voastre”, a spus edilul, potrivit specialarad.ro.

Fish Royal Glass a încheiat un contract cu Gospodărirea Comunală și a preluat de la începutul verii toate lucrările de întreținere a arborilor din municipiu, iar firma măsoară rezistența arborilor cu un rezistograf.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro