Reporteri fara frontiere: Desi in scadere, Romania are cel mai bun scor in randul tarilor sud-est europene la capitolul libertatea presei
Romania se afla pe locul 45 in editia din acest an a clasamentului global privind libertatea presei, realizat de Reporteri fara frontiere. Romania a coborat trei locuri fata de editia de anul trecut a acestui clasament, iar acum este incadrata intre Papua Noua Guinee (locul 44) si SUA (locul 45). Romania inregistreaza cel mai bun scor in randul tarilor sud-est europene, dar se afla in urma tuturor tarilor central-europene, cu exceptia Ungariei. Din aceasta regiune, cea mai mare scadere o inregistreaza Bulgaria, care coboara de pe locul 87 in 2013 pe locul 100 in ultima editie.
Clasamentul din acest an este condus, ca si anul trecut, de Finlanda, Olanda si Norvegia si alte tari vest si nord-europene, in top 10 intrand o singura tara din afara Europei – Noua Zeelanda.
Dintre tarile din fostul bloc comunist, Estonia ocupa locul 11, urmata de Republica Ceha (13), Polonia (19), Slovacia (20), Lituania (32), Slovenia (34), Letonia (37). Romania este cea mai bine clasata dintre tarile din zona Europa de Sud-Est, depasind Serbia (locul 54) si Republica Moldova (56), Croatia (65). Ungaria guvernata de Viktor Orban este singura tara din blocul central-european situata sub Romania (locul 64).
Din intreaga regiune, organizatia Reporteri fara frontiere se declara extrem de ingrijorata de situatia din Bulgaria – ajunsa pe locul 100 din totalul de 180, un record negativ in randul tarilor UE – din Grecia (locul 99) si din Macedonia (123).