Sari direct la conținut

Reporters sans Frontieres: Raul Castro, Vladimir Putin si Hu Jintao pe lista inamicilor libertatii presei in 2011

HotNews.ro

Raul Castro, Vladimir Putin, Hu Jintao, Kim Jong-il si ayatolahul Ali Khamenei se numara printre cei 38 de „pradatori” ai libertatii presei inclusi intr-o lista realizata de organizatia Reporters sans Frontieres (RSF), relateaza Mediafax.

Pe lista „pradatorilor libertatii presei” si-a facut aparitia in 2011 regele din Bahrain. Pe aceeasi lista mai sunt inclusi conducatorii din Siria, Libia si Yemen.

In ceea ce priveste Bahrainul, RSF scrie despre „un numar impresionant de masuri” luate impotriva presei si evoca moartea in inchisoare a liderului unui ziar local care sprijinea opozitia.

Pe de alta parte, reprezentantii RSF pun in evidenta faptul ca „unele capete au cazut” in lumea araba, asa cum este cazul presedintelui tunisian Zine El Abidine Ben Ali.

Lista RSF cuprinde sefi de stat, conducatori politici, dar si organizatii precum ETA, din Spania, organizatiile criminale din Italia, fortele de aparare israeliene, fortele de securitate ale Hamas din Gaza si cele ale Autoritatii palestiniene.

Oferind exemple din Myanmar si Vietnam, RSF noteaza ca anumiti lideri au fost schimbati, fara ca acest lucru sa aiba vreun efect pozitiv asupra libertatii presei.

Printre cei mai cunoscuti lideri politici aflati pe lista RSF se numara presedintele cubanez Raul Castro, premierul rus Vladimir Putin, presedintele chinez Hu Jintao, dictatorul din Coreea de Nord Kim Jong-il, presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad si ayatolahul Ali Khamenei, ghidul suprem iranian.

RSF este o organizatie care militeaza pentru libertatea presei si pentru libertatea de exprimare in intreaga lume si care activeaza de 26 de ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro