Reprezentantii institutiilor UE au facut un ultim pas pentru eliminarea tarifelor de roaming din iunie 2017
Reprezentantii Parlamentului European, ai Consiliului si ai Comisiei Europene au ajuns in noaptea de marti spre miercuri la un acord referitor la reglementarea pietelor de roaming angro, ca ultim pas pentru eliminarea tarifelor de roaming din iunie 2017, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, citat de News.ro. ‘Aceasta a fost ultima piesa a puzzle-ului. Din 15 iunie, europenii vor putea calatori in UE fara costuri de roaming”, a declarat vicepresedintele Comisiei Europene pentru Piata Unica Digitala, Andrus Ansip.
Negociatorii au convenit un tarif maxim de 3,2 centi pe minut pentru apelurile de voce, si de 1 cent pentru un SMS, din 15 iunie 2017.
Totodata, tarifele maxime pentru date vor fi reduse treptat, pe parcursul a cinci ani, de la 7,7 euro pe GB in 15 iunie 2017 la 6 euro pe GB din 1 ianuarie 2018, de 4,5 euro pe GB din 1 ianuarie 2019, de 3,5 euro pe GB din 1 ianuarie 2020, 3 euro pe GB din 1 ianuarie 2021 si de 2,5 euro pe GB din 1 ianuarie 2022.
- „Aceasta a fost ultima piesa a puzzle-ului. Din 15 iunie, europenii vor putea calatori in UE fara costuri de roaming. Ne-am asigurat, de asemenea, ca operatorii vor putea continua sa fie competitivi pentru a furniza cele mai atractive oferte pe pietele interne. Astazi ne indeplinim promisiunea”, a declarat vicepresedintele Comisiei Europene pentru Piata Unica Digitala, Andrus Ansip.
Acordul insemna ca, atunci cand calatoresc in UE, consumatorii vor putea sa efectueze apeluri, sa trimita SMS-uri sau sa navigheze pe Internet de pe dispozitive mobile la acelasi preturi ca in tarile de origine.
In plus, utilizatorii vor beneficia de abonamentele obisnuite atunci cand calatoresc periodic in strainatate. Daca acestia vor depasi limitele stabilite in contracte atunci cand sunt in roaming, costurile suplimentare nu vor fi mai mari decat limitele convenite miercuri.
Comisia Europeana va efectua o evaluare a pietei angro pana la sfarsitul lui 2019 si va oferi o analiza intermediara pana la 15 decembrie 2019.
Parlamentul European si Consiliul trebuie sa aprobe acordul convenit miercuri, iar noile preturi vor intra in vigoare pe 15 iunie 2017.
Timp de 10 ani Comisia Europeana a lucrat la reducerea si in cele din urma eliminarea supratarifelor impuse de operatorii de telecomunicatii clientilor in timpul calatoriilor acestora in strainatate.
Incepand din 2007, preturile de roaming au scazut cu peste 90%, ultima oara in aprilie 2016, la 5 centi pe minut in cazul apelurilor de voce, 2 centi pentru un SMS si 5 centi pentru 1 MB de date peste tarifele nationale.
In 2015 si in baza unei propuneri a Comisiei Europene, Parlamentul European si Consiliul au convenit eliminarea tarifelor de roamning pentru persoanele care calatoresc periodic in UE.