Sari direct la conținut

Reprezentanţii TVR spun că investighează acuzaţiile aduse de EBU: 'Algoritm' netransparent, care ridică suspiciuni

HotNews.ro
Prezentatoarea TVR Eva Marcus cand i s-a refuzat transmisiunea in direct la Eurovision 2022, Foto: Captura video
Prezentatoarea TVR Eva Marcus cand i s-a refuzat transmisiunea in direct la Eurovision 2022, Foto: Captura video

TVR investighează acuzaţiile aduse de European Broadcasting Union (EBU), dar dezaprobă modul în care a gestionat situaţia generată de voturile exprimate de juriile naţionale, cu ocazia semifinalelor şi a finalei concursului Eurovision 2022, potrivit Agerpres.

„TVR dezaprobă modul în care EBU a gestionat situaţia generată de voturile exprimate de juriile naţionale cu ocazia semifinalelor şi a finalei concursului Eurovision 2022. Considerăm inacceptabil comportamentul EBU, care a aplicat un dublu standard în cazul unor grupuri de ţări ale căror voturi s-au împărţit într-un mod care ridică suspiciuni”, precizează sursa citată.

Reprezentanţii televiziunii publice susţin că „în timp ce unele ţări au fost penalizate, notele juraţilor fiind înlocuite cu note acordate de EBU – printr-un aşa-numit ‘algoritm’ netransparent, care ridică la rândul său suspiciuni – pentru altele nu a fost aplicată nicio sancţiune”. „Mai grav, au beneficiat de puncte suplimentare, dirijate de EBU în numele ţărilor penalizate”, completează aceştia.

Reprezentanţii televiziunii publice vorbesc despre faptul că „impactul acestor suspiciuni asupra concursului şi asupra reputaţiei televiziunilor sancţionate putea fi eliminat complet dacă EBU ar fi comunicat părţilor implicate îngrijorările sale de îndată ce au fost observate, adică 11 mai, după cea de-a doua semifinală pentru juriu”.

În context, apreciază ei, „dacă EBU ar fi comunicat, a doua zi după vot, delegaţiilor vizate notele date de juraţii celor şase ţări şi ar fi explicat convingător existenţa unui ‘tipar de vot neregulat’, TVR ar fi avut timp să reacţioneze pentru a investiga prompt acuzaţiile şi a corecta situaţia, dacă ar fi fost cazul”.

„Acest lucru ar fi fost posibil, însă, doar dacă EBU ar fi tratat TVR ca pe un partener real şi ar fi ţinut cont de faptul că regulamentul Eurovision este cel ce dă independenţă totală juriilor naţionale şi că televiziunile nu pot nici afla şi nici influenţa punctajele acordate de juraţi, decât mult timp după ce au fost trimise către EBU. Astfel, TVR nu a aflat decât după finală modul în care au votat juraţii români în semifinală”, punctează reprezentanţii televiziunii publice.

Ei susţin că EBU a transmis „abia după şapte zile informaţiile relevante”. Mai mult, evocă faptul că EBU are mecanisme de prevenţie şi control. „Atunci când există suspiciuni faţă de un juriu poate trimite observatori care să supravegheze procesul de vot. Ceea ce s-a şi întâmplat, anul acesta, când EBU a decis să trimită observatori în două dintre cele şase ţări sancţionate”, completează reprezentanţii TVR.

Potrivit lor, concluzia observatorilor a fost că „votul a fost regulamentar şi nu au raportat nicio abatere sau încercare de fraudare”. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care la începutul probei finale pentru public, reprezentantul EBU a anunţat că toate voturile exprimate de juraţi sunt valide.

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a explicat joi seară de ce au fost eliminate cele 6 jurii de la vot, inclusiv România, acuzând că acestea s-ar fi votat între ele arătând că în cea de-a doua semifinală, patru dintre cele şase jurii au plasat toate celelalte cinci ţări în Top 5, iar patru dintre cele șase au primit cel puțin un set de 12 puncte, care este maximul care poate fi acordat.

„Modelul în cauză a fost detectat ca fiind neregulamentar de către partenerul de vot paneuropean și a fost recunoscut de către monitorul independent al voturilor, deoarece cinci dintre aceste șase țări au fost clasate în afara Top 7 de către juriile din celelalte 15 țări care au votat în aceeași semifinală (care includea trei dintre cele cinci mari țări: Germania, Spania și Regatul Unit)”, acuză EBU.

În plus, patru dintre cele șase țări au fost clasate în ultimele șase țări din celelalte 15 țări care au votat în această semifinală.

„O neregulă de o asemenea amploare în ceea ce privește modelul de vot al juriului este fără precedent.”, se arată în comunicatul EBU.

Amintim că organizatorii au anunțat, pe scena Eurovision 2022, că nu a putut fi stabilită conexiunea cu România,iar TVR acuză că a fost schimbat votul. În realitate, acele motive tehnice nu au existat, au fost doar un pretext, după cum a dovedit prezentatoarea TVR, Eda Marcus.

Explicația EBU:

  • După cum s-a comunicat sâmbătă, 14 mai, Partenerul de vot paneuropean independent al Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU) a detectat modele de vot neregulamentare în voturile juriului din șase țări participante la cea de-a doua semifinală: Azerbaidjan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România, San Marino.
  • În cea de-a doua semifinală, s-a observat că patru dintre cele șase jurii au plasat toate cinci dintre celelalte țări în Top 5 (ținând cont de faptul că nu au putut vota pentru ele însele); un juriu a votat pentru aceleași cinci țări în Top 6; iar ultimul dintre cele șase jurii a plasat patru dintre celelalte țări în Top 4 și pe a cincea în Top 7.
    Patru dintre cele șase au primit cel puțin un set de 12 puncte, care este maximul care poate fi acordat.
  • Modelul în cauză a fost detectat ca fiind neregulamentar de către partenerul de vot paneuropean și a fost recunoscut de către monitorul independent al voturilor, deoarece cinci dintre aceste șase țări au fost clasate în afara Top 7 de către juriile din celelalte 15 țări care au votat în aceeași semifinală (care includea trei dintre cele cinci mari țări: Germania, Spania și Regatul Unit).
  • În plus, patru dintre cele șase țări au fost clasate în ultimele șase țări din celelalte 15 țări care au votat în această semifinală. O neregulă de o asemenea amploare în ceea ce privește modelul de vot al juriului este fără precedent.

Votul juriului în a doua semifinală, cu cele 6 voturi contestate ale juriilor eliminate

Votul României în semifinală

„Așa cum se prevede în Regulamentul concursului Eurovision și în instrucțiunile oficiale de vot ale concursului, în cazul în care voturile juriilor naționale prezintă modele de vot neregulamentare (care pot fi detectate de partenerul de vot paneuropean și recunoscute de monitorul independent al votului), supervizorul executiv al ESC are dreptul de a elimina voturile în cauză pentru alocarea clasamentelor și de a le înlocui cu un rezultat agregat substitut calculat automat pentru a determina rezultatul final al acestor țări în a doua semifinală.

Având în vedere natura fără precedent a neregulii detectate în a doua semifinală, EBU, în consultare cu partenerul paneuropean de vot și cu monitorul independent de vot, a decis, în conformitate cu instrucțiunile de vot ale concursului, să își exercite dreptul de a elimina voturile exprimate de cele șase jurii în cauză din alocarea clasamentului în Marea Finală pentru a păstra integritatea sistemului de vot.

În consecință, a fost urmată aceeași procedură, iar rezultatul agregat substitut calculat automat a fost utilizat pentru a determina rezultatele finale ale juriilor din cele șase țări implicate, în Marea Finală.

Aceste decizii au fost aprobate de președintele Grupului de Referință ESC, de consiliul de conducere al concursului și de directorul general adjunct al EBU, în conformitate cu cerințele Instrucțiunilor de vot ale concursului.

De atunci, EBU a discutat modelele de juriu cu radiodifuzorii relevanți și le-a oferit acestora posibilitatea de a cerceta în continuare votul juriului în țările lor.

EBU își reconfirmă decizia de a înlocui voturile juriului pentru aceste șase țări cu un rezultat agregat înlocuitor atât în a doua semifinală, cât și în marea finală.

EBU confirmă, de asemenea, clasamentul final al celor 40 de participanți la concursul Eurovision 2022.”, se arată în comunicat.

Ce este un „vot neregulamentar”?

Un vot neregulamentar este detectat în cazul în care sunt declanșate mai multe controale de securitate:

a) Abaterea de la normă – Reflectă rezultatul aprecierea generală a celorlalți jurați profesioniști? Ținând cont de faptul că toți aceștia sunt profesioniști în domeniul muzicii cărora li se cere să voteze pe baza acelorași criterii stabilite în Regulamentul concursului (de exemplu, un juriu național plasează în fruntea clasamentului său (un) cântec (cântece) pe care majoritatea celorlalți îl (le) clasează mai jos.

b) Modele de vot – Există modele vizibile de vot în rândul juraților?

c) Nereguli – Au respectat juriile regulamentul concursului Eurovision?

d) Modele recurente – Alte țări repetă modele de vot similare?

e) Există beneficiari – În cazul în care apar abateri, cine beneficiază de pe urma rezultatului?

În cazul în care răspunsul la mai mult de două dintre aceste întrebări este „da”, atunci modelul este considerat neregulamentar și voturile afectate de această neregulă sunt eliminate, cu condiția ca neregula să fie confirmată de partenerul de vot paneuropean (care beneficiază de 17 ani de experiență în administrarea votului la ESC) și recunoscută de către monitorul independent al votului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro