Sari direct la conținut

Reprezentantul SUA: Independenta provinciei va aduce stabilitate in sud-estul Europei

Acordarea independentei Kosovo nu reprezinta un precedent pentru comunitatea internationala, iar Romania n-ar trebui sa fie ingrijorata de viitorul statut al provinciei. Declaratia apartine reprezentantului american la discutiile asupra statutului regiunii Kosovo, Frank Wisner, care a raspuns astfel criticilor formulate de diferiti oficiali romani in ultima perioada.

Diplomatul a tinut sa le transmita “prietenilor de la Bucuresti” ca provincia Kosovo “este pregatita la fel ca si orice alta natiune nou aparuta in aceasta perioada turbulenta pe care o traim”.

Publicatia europeana “EuObserver” afirmase ca unele tari din cadrul UE, printre care Romania, Grecia, Italia si Spania, se tem ca independenta provinciei ar putea incuraja miscarile separatiste si provoca instabilitate in Balcani.

“Stabilitatea sud-estului Europei depinde de rezolvarea problemei kosovare”, a afirmat Ambasadorul Wisner in fata presei straine din New York, declarandu-se “optimist asupra solidaritatii atlantice asupra acestei chestiuni”.

El a cautat sa indeparteze si temerile legate de un posibil precedent in acest caz, afirmand ca situatia fostei provincii iugoslave este “unica” pe scena internationala prin circumstantele sale: “un razboi atat de distrugator, violarea drepturilor omului, o multime de refugiati, distrugere de vieti si proprietati, o interventie internationala, o rezolutie a Consiliului de

Securitate, un mandat de incredere si comanda al ONU pentru opt ani, desemnarea unui reprezentant international pentru cautarea unui viitor al provinciei, un statut final”.

Diplomatul american a reiterat si pozitia Departamentului de Stat de la Washington care sprijina “clar si foarte direct” planul lui Antisaari privind independenta supravegheata a provinciei Kosovo, un stat multietnic unde comunitatile vor fi protejate.

El a tinut in mod special sa laude “munca iscusita” pe care fostul presedinte finlandez a realizat-o “in cele mai dificile imprejurari”.

Facand referire la incercarile Rusiei de a amana discutiile din cadrul Consiliului de Securitate, ambasadorul Wisner a afirmat ca Statele Unite nu cred in prelungirea negocierilor privind Kosovo deoarece ele nu nu vor putea modifica “rezultatul logic si necesar”.

El a transmis de altfel Moscovei “sa finalizam impreuna ce am inceput impreuna”, insistand ca independenta provinciei Kosovo este “varianta cea mai corecta pe care o poate alege comunitatea internationala”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro