Sari direct la conținut

Restantele romanilor la banci cresc, iar situatia incepe sa devina… interesanta pentru sistemul bancar

Khris.ro

BNR a publicat miercuri datele legate de restantele romanilor la banci, insa evolutia situatiei nu cred ca mai mira pe nimeni.

Daca ii luam in considerare doar pe cei care au contractat un credit – persoane fizice si juridice – in valoare de peste 20.000 de lei, unul din cinci debitori are restante, iar dintre persoanele fizice care au cotractat orice tip de credit, aproape 600.000 au intarziat plata ratelor cu mai mult de 30 de zile, numarul creditelor restante fiind de 858.000.

In ceea ce priveste impartirea restantelor pe categorii de risc, din cele 5.7 miliarde de lei cat reprezinta creditele restante, 45% (2.6 miliarde lei) reprezinta valoarea creditelor cu intarzieri mai mari de 90 de zile.

Interesant este faptul ca, in timp ce valoarea restantelor mai mari de 90 de zile a crescut de la inceputul anului cu 1.2 miliarde lei, valoarea creditelor scoase din bilanturile bancilor a crescut cu doar 160 de milioane, ceea ce inseamna ca bancile continua sa ascunda gunoiul sub pres.

Pe de alta parte, cei interesati de contractarea unui credit sunt foarte putini, interogarile la centrala riscurilor bancare (CRB) ajungand in mai la 122.000, numar relativ similar cu cel inregistrat in martie si aprilie, insa cu peste 85% mai mic fata de perioada de aur din toamna lui 2007, cand acestea depaseau un milion. Sa vedem ce va aduce nou Prima Casa – daca interesul este atat de mare precum s-a zvonit, ar trebui sa vedem o crestere a numarului interogarilor la CRB in iunie.

In ceea ce priveste ponderea restantierilor in total debitori, aceasta a urcat constant in ultimele luni, in mai 20% dintre cei care detin credite in valoare de peste 20.000 de lei intarziind plata ratelor.

Una peste alta, situatia pe piata creditelor restante devine “interesanta” pentru sistemul bancar, ramanand de vazut cat timp vor mai putea ascunde bancile gunoiul sub pres.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Khris.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro