Restricţiile pe podul de la Feteşti nu vor fi ridicate până la Paște / Grindeanu: După începerea lucrărilor au fost descoperite probleme mai grave decât se credea
Lucrările la podul de la Feteşti – începute la jumătatea lunii februarie – continuă, iar restricţiile rutiere nu vor putea fi ridicate până la Paşte, aşa cum era planificat, din cauza unor probleme de structură mai grave decât era de așteptat descoperite după începerea lucrărilor, a anunțat marți ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
- „S-au găsit probleme în momentul în care au decopertat, (…) au găsit probleme de structură, probleme mai grave decât se aşteptau şi de aceea nu s-a putut respecta (termenul). Se lucrează (…).
- În momentul în care s-a decopertat şi s-a văzut structura şi-au dat seama că e nevoie de lucrări mai ample faţă de cât şi-au planificat iniţial.
- Trebuia să fie restricţia până la Paşti, dar, din ce mi-au spus, va mai dura probabil şi pe parcursul lunii mai, o săptămână-două”, a spus Grindeanu într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
El a dat asigurări că, atunci când va începe sezonul estival, excluzând minivacanţa de 1 Mai, nu vor mai fi restricţii.
Cât costă reabilitarea podului de la Cernavodă
Lucrările de reabilitare a podului peste Dunăre de le Cernavodă au reînceput în 15 februarie. Lucrările au demarat pe etape de acum un an, însă au avut perioade când au fost suspendate pentru a nu perturba traficul spre și dinspre litoral.
Podul de la Cernavodă, în lungime de 1596 m, este un pod combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv, care împreună cu podul similar peste brațul Borcea, în lungime de 970 m, traversează fluviul Dunărea și conectează orașele Fetești și Cernavodă, între regiunile Muntenia și Dobrogea.
La început de februarie 2021, CNAIR a semnat un contract de circa 67 de milioane de lei pentru reabilitarea Podului de la Cernavodă. Contractul a fost semnat cu firma Maristar Com SRL, având termen de execuție de 24 de luni, însă pentru a nu perturba sezonul estival lucrările au fost făcute pe etape și amânate în momentele cu trafic intens.
Astfel, conform noii planificări a CNAIR, contractul se va încheia în februarie 2023.
În același timp, cu același constructor, CNAIR a contractat și reabilitarea celuilalt pod rutier peste Dunăre, cel de pe brațul Borcea.