Sari direct la conținut

Restructurarea obligațiilor fiscale restante, sub presiunea timpului

Deloitte Romania
Vlad Vatavu, Anca Preda, Foto: Deloitte Romania
Vlad Vatavu, Anca Preda, Foto: Deloitte Romania

​​Contribuabilii care pot beneficia de restructurarea financiară prevăzută de Ordonanța 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale au primit un termen mai îndelungat pentru depunerea notificării privind intenția de a aplica pentru restructurare. Inițial, termenul de depunere a notificării era 30 septembrie 2019, iar acesta s-a prelungit până la data de 31 octombrie 2019.

Cei interesați trebuie să țină cont, însă, că termenul pentru depunerea solicitării de restructurare (care este diferită de notificarea privind intenția de restructurare), care conține întreaga documentație necesară, rămâne același, respectiv șase luni de la intrarea in vigoare a Ordonanței (8 august 2019). În plus, autoritățile au adus clarificări suplimentare cu privire la procedura de urmat și la noțiunea de „expert independent”.

La prima vedere, prelungirea termenului de depunere a notificării vine ca o gură de aer pentru contribuabilii cu datorii, însă, având în vedere complexitatea procesului, aceștia trebuie să se raporteze mai degrabă la termenul de depunere a solicitării, care curge în continuare. Aceasta însemnă că întreaga documentație, care conține inclusiv planul de restructurare și testul creditorului privat prudent, trebuie să fie gata până la începutul lunii februarie 2020.

Cine poate beneficia?

Contribuabilii care pot beneficia de prevederile ordonanței sunt împărțiți în două categorii. În prima categorie, restructurarea obligațiilor bugetare, la care ne vom referi în continuare având în vedere că procedura este mai complexă, sunt incluși debitorii persoane juridice de drept public sau privat (cu excepția instituțiilor publice și a unităților administrativ-teritoriale) ale căror obligații bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 depășesc un milion de lei. Restructurarea implică posibilitatea anulării obligațiilor bugetare, în proporție de până la 50%, și nu se aplică contribuabililor care s- ar califica pentru eșalonarea la plată, o altă facilitate instituită în trecut.

Cea de-a doua categorie, anularea obligațiilor accesorii, se aplică pentru debitorii ale căror obligații bugetare sunt sub un milion de lei în cazul persoanelor juridice. Pentru celelalte categorii de debitori, persoane fizice sau entități fără personalitate juridică, anularea obligațiilor accesorii se aplică indiferent de cuantumul obligațiilor bugetare restante, inclusiv pentru cele de peste un milion de lei.

Ce trebuie făcut pentru a beneficia de înlesniri?

Primul pas pentru a beneficia de restructurare constă în notificarea ANAF cu privire la intenția de a solicita facilitățile prevăzute în ordonanță. Autoritatea fiscală este obligată, conform actului normativ, să dea un răspuns în termen de cinci zile referitor la cuantumul obligațiilor fiscale care pot fi supuse restructurării (în condițiile în care contribuabilul a depus toate declarațiile fiscale).

După obținerea documentului de la ANAF care atestă obligațiile ce pot fi restructurate, contribuabilul trebuie să demareze realizarea documentației de susținere a solicitării de restructurare. Cele mai complexe documente sunt planul de restructurare și testul creditorului privat prudent. Ambele trebuie întocmite de un expert independent, care poate fi și un consultant fiscal.

Planul de restructurare, întocmit de către expertul independent, trebuie să cuprindă obligatoriu cauzele și amploarea dificultății financiare a contribuabilului, dar și măsurile luate pentru depășirea acestora; situația patrimonială, cauzele pentru care contribuabilul nu poate beneficia de eșalonarea la plată conform legislației în vigoare; măsurile de restructurare și modalitățile de depășire a stării de dificultate financiară (înlesniri la plata obligațiilor, conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare principale, darea în plată a unor bunuri imobile etc.), cu termene clare de implementare.

În plus, expertul independent este obligat să monitorizeze permanent măsurile incluse în planul de restructurare și să întocmească un raport periodic privind stadiul implementării.

Astfel, întocmirea documentației de aplicare pentru restructurarea obligațiilor bugetare, de regulă, presupune o conlucrare între mai mulți experți din diverse corpuri profesionale (consultanți fiscali, avocați, experți evaluatori, experți contabili, lichidatori etc.).

Așadar, având în vedere complexitatea problematicii și termenele strânse de aplicare, contribuabilii care ar avea de câștigat din aceste facilități ar trebui să ia decizii rapide și să apeleze la experții în procese de restructurare.

Articol semnat de Vlad Vătavu, Manager Servicii Fiscale, și Anca Preda, Consultant Senior Servicii Fiscale, Deloitte România

ARHIVĂ COMENTARII