Sari direct la conținut

Retailul, cel mai mare angajator din toamna

Business Standard

Sectorul de retail devine in urmatoarele luni cel mai mare angajator din Romania, surclasand sectoarele de productie, constructii si outsourcing.

Expansiunea accelerata, motivata de strategia de acoperire a cat mai multor orase din tara, aduce un plus de 30% fortei de vanzari existente, intr-o perioada de doar cinci luni.

Cele mai multe joburi sunt in afara Bucurestiului, in principalele orase din tara, iar cea mai cautata pozitie, cu o pondere de peste 65%, este cea de lucrator comercial in magazinele ce urmeaza sa fie deschise ca plan de expansiune pentru 2007.

„Retail-ul se anunta ca fiind cel mai mare angajator in toamna lui 2007. Pe locul doi se situeaza sectorul productiei, dar nu cred ca oferta de locuri de munca va depasi 5.000 de noi pozitii, iar pe locul trei se vor situa constructiile”, spune Victorina Borlan, Recruitment Manager in cadrul firmei de recrutare Lugera & Makler.

Cel mai mare val de angajari in retail

Asiguratorii de pensii private se anunta de asemenea foarte activi in aceasta perioada – sunt cautati per total peste 100.000 de agentii de marketing. Insa diferenta consta in faptul ca majoritatea acestora in regim de colaborare, nu sunt angajati permanenti, potrivit Ginei Dobric, recruitment manager la firma Human Capital Solutions.

In prezent, foarte multi dintre angajatii unui supermarket, in special lucratorii comerciali, nu primesc mai mult de cinci-sase milioane de lei, deci sub 200 de euro. In zona de middle management, se castiga in jur de 300-350 euro, iar un sef de raion poate primi si 700‑800 de euro, potrivit principalelor agentii de recrutare.

Fluctuatia de personal este foarte mare in acest domeniu, in jur de 50%, fiecare angajat are cel putin trei oferte de angajare in fiecare moment. Exista diferente destul de mari de salarizare intre marile centre urbane si restul tarii – diferente care merg pana la 30%.

„Vor castiga batalia pe personal cei care vor avea o oferta salariala mai buna si care vor acorda si anumite beneficii, care in prezent nu exista – cum este asigurarea medicala. Ma astept ca salariile sa creasca in urmatoarea perioada cu cel putin 30% in acest sector”, a mai spus reprezentantul Lugera&Makler.

In topul angajatorilor din retail se afla reteaua germana de hipermarketuri Real, parte a Metro Group, care in urmatoarele cinci luni va scoate la concurs peste 2.700 locuri de munca. Este urmata de Auchan, care, prin cele trei hipermarketuri care vor fi deschise in acest an, vor atrage aproximativ 1.300 de salariati.

Carrefour va atrage din piata pana la finele anului inca 1.200 de oameni, necesari pentru cele trei proiecte anuntate pentru urmatoarele luni. Retelele Kaufland, Plus Discount, Trident, Billa, Penny Market, Spar, Profi, Mega Image, La Fourmi vor aduce cumulat peste 2.800 de joburi in urmatoarea perioada.

Principalii retaileri de bricolaj, Praktiker, Bricostore, bauMax, Mr. Bricolage, vor scoate in total pe piata peste 1.000 de posturi pana in decembrie.

Un articol de Ionut Giusca si Razvan Ilie

Integral in Business Standard

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro