Până acum, algoritmul ne observa în tăcere: ce videoclipuri deschidem, ce melodii sărim, cât timp rămânem pe un reel și la ce postări ne oprim. Din toate aceste gesturi încerca să-și dea seama ce vrem. Acum, marile platforme vor să ne lase să-i spunem direct. Sună ca o victorie a utilizatorului într-o luptă în care, ani la rând, algoritmul a avut toate avantajele. Înă nu e chiar așa.
YouTube e cel mai recent exemplu al unei schimbări care începe, ușor-ușor, să apară pe majoritatea marilor platforme online: utilizatorului i se oferă, într-o anumită măsură, posibilitatea de a-i spune algoritmului ce vrea să vadă.
Compania americană a anunțat că va introduce ceea ce a numit „Custom Feeds”, o funcție care folosește Gemini pentru a construi un feed pornind de la o descriere scrisă de un utilizator. Practic, îi dai un prompt lui Gemini prin care îi descrii în cât de mult detaliu vrei tu cum ai prefera să arate YouTube-ul tău și el se ocupă.
Cum funcționează
Spre exemplu, vei putea să ceri YouTube un homepage plin de documentare lungi despre istorie sau videoclipuri care fac parte dintr-un anumit domeniu („vreau clipuri despre gătit”) sau să specifici că ai nevoie ca feed-ul tău să fie plin de sketchuri de comedie sau alte tipuri de clipuri amuzante. YouTube dă ca exemplu să ceri algoritmului să-ți umple feed-ul cu podcasturi de 30-40 de minute, numai bune pentru drumul spre birou.
Feed-ul rezultat apare separat de pagina „Home” și vei putea reveni oricând la feed-ul obișnuit oricând. Deocamdată, funcția e disponibilă doar în SUA, însă urmează să apară și la nivel global.
Spotify face ceva foarte asemănător pentru podcasturi, muzică și audiobook-uri. Noua lor funcție se numește „Taste Profile” și le permite oamenilor să vadă cum le interpretează Spotify gusturile și apoi să spună în propriile cuvinte ce ar vrea să schimbe. Poți să ceri mai mult hip-hop românesc underground, o muzică mai energică pentru sală etc. După ce îi oferi informațiile dorite, Spotify va construi recomandările, bazându-se pe ce i-ai cerut tu.
La Instagram și TikTok, puterea ta e mai limitată
Instagram merge, la rândul său, într-o direcție asemănătoare, deși fără prompturi ca YouTube și Spotify. Meta a introdus „Your Algorithm”, un tool prin care poți vedea ce subiecte crede Instagram că te interesează și poți să indici pentru care dintre ele vrei să vezi mai mult sau mai puțin conținut. De asemenea, poți să adaugi și tu teme noi. Meta zice că folosește AI pentru a identifica temele din spatele recomandărilor inițiale.
TikTok are de ceva vreme instrumente prin care oamenii pot modifica ce primesc în feedul „For You”. În „Manage topics”, poți regla cu un slider cât de mult vrei să vezi conținut din categorii destul de generale precum sport, mâncare, lifestyle etc. Setarea afectează recomandările din „For You”, iar TikTok spune că algoritmul continuă apoi să învețe din interacțiunile tale. Mai există și opțiunea „Not interested”, filtre pentru anumite cuvinte și hashtaguri și, mai radical, „Refresh your For You Feed”, care resetează practic punctul de pornire al recomandărilor.
La Instagram și TikTok așadar, puterea ta e mai limitată, poți alege doar teme generale și nu să descrii în detaliu cum ai vrea să arate feed-ul tău, însă direcția e evidentă.
Platforma păstrează controlul asupra recomandărilor
Deocamdată, realist vorbind, aceste instrumente nu înseamnă că utilizatorul își construiește literalmente propriul algoritm. Platforma păstrează controlul asupra sistemului de recomandare, iar instrucțiunile utilizatorului devin doar unul dintre semnalele folosite pentru a decide ce conținut apare.
Însă algoritmul personalizat nu mai e prezentat doar drept ceva ce platforma face în culise, pe baza comportamentului nostru. Platformele încep să ne ofere și o interfață prin care putem interveni direct asupra acestor recomandări.
Contextul în care apare propunerea contează
E important să înțelegem că aceste modificări vin fix în momentul în care felul în care ne afectează algoritmii de recomandare ai marilor platforme e una dintre marile discuții din zona online. În ultimii ani, guvernele și cercetătorii au început să pună sub lupă acești algoritmi și să pună întrebări importante privind felul în care aceste sisteme care decid ce vedem pe rețelele sociale ne pot influența comportamentul, mai ales când vine vorba de copii și adolescenți.
Dacă ne uităm la ce se întâmplă în Europa, avem deja și legislație în acest sens. Digital Services Act le impune platformelor obligații legate de transparența algoritmilor și de identificarea și diminuarea unor riscuri sistemice care ar putea fi asociate cu serviciile lor.
Există două feluri de a răspunde la problema algoritmilor. Prima ar fi să oferi pur și simplu utilizatorului varianta de a opri personalizarea și să revină la a vedea doar postările conturilor pe care le urmărește în ordine cronologică. Iar a doua ar fi să îi ceri să îți descrie el cum ar vrea să funcționeze personalizarea. Platformele par să meargă pe a doua.
Și viitorul pare să fie format din conversații pe care le vom avea cu chatboturile diferitelor platforme. cărora le vom explica ce ne place, ce vrem să vedem, ce nu vrem să vedem etc. Există câteva probleme aici.
Platformele vor putea spune la unison: „V-am zis noi”
În primul rând, nu sunt convins că va fi o opțiune pe care o vor prefera mulți. Trebuie să înțelegem că motivul pentru care TikTok, de exemplu, e atât de popular este pentru că are un algoritm impecabil, care îți servește conținut creat special să te țină legat de ecran. Deci un conținut pe care vrei să îl vezi, care te interesează, te intrigă, te enervează, te relaxează, te întristează etc. Și, chiar dacă nu neapărat cu la fel de multă intensitate, la fel fac și YouTube, Instagram etc. Dar tu deja primești asta fără să depui niciun efort, nu trebuie să stai să îi explici constant platformei ce vrei să vezi.
Oamenii s-au obișnuit să deschidă homepage-ul YouTube și să aibă deja acolo conținutul pe care îl vor, creat special pentru ei, uneori capabil să îi surprindă (în sens bun). Oare ce vor alege? Varianta cu zero efort, în care platforma care deja te cunoaște face ceva pentru tine? Sau varianta când trebuie să depună ei un efort?
Dincolo de asta, oamenii vor fi tentați să îi ceară algoritmului ce cred că vor să vadă, nu neapărat ce vor cu adevărat să vadă. Dacă îi ceri algoritmului să-ți ofere eseuri video lungi despre sociologie și tu vii seara obosit de la birou și ai chef doar de niște conținut light și entertaining, nu îți va conveni și vei trece automat la loc pe feed-ul clasic.
Și atunci platformele vor putea spune la unison: „V-am zis noi, oamenii preferă algoritmii creați de noi, noi am vrut să le oferim și altceva dar degeaba”.
Un paradox: ca să ai mai mult control, oferi mai multe informații despre tine
În plus, prompturile pe care le vom da AI-ului vor conține și ele informații și date personale despre noi care vor fi inevitabil exploatate de Big Tech. Ni se spune că primim mai mult control asupra algoritmului, dar pentru a obține acest control trebuie să-i spunem algoritmului și mai multe lucruri despre noi.
Până acum, platformele aflau ce ne place uitându-se la comportamentul nostru. Acum le putem spune direct. „Îmi place să mă uit la documentare istorice, dar nu vreau conținut despre războaie.” „Ascult muzică electronică atunci când fac sport, dar nu-mi place techno.” „Sunt interesat de politică, dar vreau să văd surse din perspective diferite.” „Vreau conținut despre investiții, dar sunt începător și nu vreau recomandări pentru produse financiare riscante.”