Reteta pentru salvarea presei scrise britanice: revenirea la jurnalismul de calitate
Evgheni Lebedev, fiul magnatul rus Aleksandr Lebedev, care a achizitionat, recent, cotidianul londonez Evening Standard, spera ca noii proprietari sa readuca pe linia de plutire acest titlu afectat de pierderi considerabile de tiraj, punand accentul mai mult pe informatia culturala si de afaceri, potrivit The Guardian. Aceeasi sursa o citeaza si pe Rebekah Wade, editorul tabloidului The Sun, care a avertizat luni seara ca numai jurnalismul de calitate poate salva industria presei scrise.
Evgheni Lebedev a declarat pentru MediaGuardian.co.uk ca noii proprietari vor investi 25 de milioane de lire sterline in Evening Standard, pe parcursul urmatorilor trei ani. Potrivit lui Evgheni Lebedev, cotidianul recent achizitionat va ataca pozitiile castigate in ultimii ani pe piata de ziarele gratuite London Lite si The London Paper oferind continut mai bun, asa incat Evening Standard „sa ofere suficient cat oamenii sa simta ca obtin calitate reala, pe care nu o pot obtine intr-un titlu gratuit”.
Magnatul rus Aleksandr Lebedev a preluat efectiv pachetul majoritar la Evening Standard intr-un proces finalizat saptamana trecuta. Evening Standard se confrunta cu pierderi substantiale cauzate atat de scaderea volumului de publicitate, cat si pierderi considerabile de tiraj, pe fondul extinderii agresive a publicatiilor gratuite.
Declaratiile lui Evgheni Lebedev s-au suprapus cu cele ale editorului tabloidului The Sun, Rebekah Wade, care, potrivit MediaGuardian.co.uk, a afirmat intr-un discurs ca „numai jurnalismul de calitate poate salva” presa scrisa din situatia in care se afla acum. „Calitatea jurnalismului oferit de noi va fi hotaritoare pentru industria noastra, nu recesiunea”, a spus Wade, potrivit careia „reducerile de costuri in afacerile de media functioneaza doar daca economiile sunt reinvestite in jurnalism (…) Este, oare, o coincidenta ca cele mai mari pierderi se petrec acolo unde se inregistreaza cele mai mari reduceri la capitolul jurnalism?”