Sari direct la conținut

​Reuters: Grecia ramane fara bani pana pe 20 aprilie fara sprijin de la creditorii externi

HotNews.ro

Grecia va ramane fara cash pana pe 20 aprilie daca nu primeste noi fonduri de la creditori, a declarat pentru Reuters o sursa familiara cu problema. Atena se chinuie de cateva saptamani sa trimita catre creditorii europeni o lista de reforme, dar guvernul Tsipras e prins intre promisiunile populiste facute in campanie si realitatea cruda din bugetul secatuit al tarii.

Guvernul elen s-a bazat in ultimele luni pe imprumuturi pe termen scurt de la companiile si institutiile de stat pentru a-si putea plati facturile, dar aceste operatiuni mai sunt posibile doar cateva saptamani, au declarat sursele citate.

Daca ministrii de finante din zona euro vor aproba lista de reforme, atunci Grecia va primi 1,9 miliarde de euro de la Banca Centrala Europeana, contravaloarea profitului realizat de BCE de pe urma titlurilor de stat elene. De asemenea, BCE ar putea inapoia circa 1,2 miliarde de euro cash pe care ii retrasese din fondul de salvare a bancilor elene.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro