Sari direct la conținut

Revenirea la lucru după 18 mai: 25% din cei 13.000 de angajați DIGI își reiau activitatea la birouri cu program ajustat, păstrarea distanței și a măștilor de protecție

HotNews.ro
Angajat Digi, Foto: Digi Communications
Angajat Digi, Foto: Digi Communications

25% din cei peste 13.000 de angajați ai DIGI/RCS&RDS din România, care au lucrat până acum la domiciliu, își vor relua treptat activitatea la birouri începând din 18 mai cu un program de muncă ajustat, au transmis reprezentanții grupului la solicitarea HotNews.ro. ‘Revenirea se va realiza în etape și cu respectarea unor procente de prezență a efectivelor la posturile de lucru – nu mai mult de 25% din echipe prezente, în perioada 18-31 mai, urmând să stabilim modalitatea de revenire, în luna iunie, în funcție de deciziile autorităților după primele săptămâni de relaxare’, spune compania. Vezi în articol măsurile de protecție luate de DIGI.

  • „Măsurile îi vizează în principal pe colegii care au fost, până acum, în lucru de la domiciliu, reprezentând aproximativ 25% din efectivele companiei. Restul echipelor, acolo unde natura posturilor nu a permis lucrul la domiciliu, au fost prezente la locul de muncă obișnuit, cu un program de lucru ajustat conform planificărilor interne care au avut ca scop protejarea sănătății angajaților. Revenirea se va realiza în etape și cu respectarea unor procente de prezență a efectivelor la posturile de lucru, în funcție de specificul activităților – nu mai mult de 25% din echipe prezente, în perioada 18-31 mai, urmând să stabilim modalitatea de revenire, în luna iunie, în funcție de deciziile autorităților după primele săptămâni de relaxare. Vom menține și în perioada următoare programul flexibil cu ore decalate de începere a lucrului (de la 7:00, 8:00, 9:00 sau 10:00) și se vor aplica măsuri suplimentare de protejare a angajaților cu vulnerabilități, care au posibilitatea să lucreze de acasă.”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii DIGI/RCS&RDS.

Ce măsuri de protecție au fost luate?

  • „Compania va asigura gratuit măști de protecție pentru toți angajații și dezinfectanți, purtarea măștii fiind obligatorie. În spațiile comune și în birouri, se va respecta distanța de siguranță între angajați. Se va menține triajul de acces pe baza măsurării temperaturii corporale. Echipele de teren și cele care au contact direct cu publicul vor purta obligatoriu, în continuare, echipamente de protecție (măști, ochelari/ viziere, mănuși) și vor fi avea în dotare dezinfectant. De la începutul lunii martie, am achiziționat și distribuit în rândul angajaților sau spre utilizare în sedii peste 4.000 recipiente cu dezinfectant pentru spațiile comune, cca 140.000 recipiente cu alcool sanitar, 1 milion manusi, peste 340.000 masti, 16.400 viziere, circa 9.000 ochelari protectie si 210 termometre. De asemenea, au fost montate camere de termoviziune în sediile cu efective numeroase și au fost montate peste 800 de panouri protecție Plexiglas in posturile de tip front-office.”, au mai precizat oficialii grupului controlat de miliardarul orădean Zoltan Teszari.

Precizările DIGI/RCS&RDS vin după o solicitare HotNews.ro adresată încă din data de 5 mai referitoare la reluarea activității miilor de angajați după sfârșitul stării de urgență. Anterior au mai răspuns întrebărilor HotNews.ro și Orange, Telekom și Huawei.

Pentru detalii citește:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro