Sari direct la conținut

​REVIEW Motorola Moto Z sau ce inseamna sa ai un telefon cu adevarat modular: camera cu zoom 10x, boxa portabila, baterie detasabila sau mini-proiector pentru acasa

HotNews.ro

Anul trecut Motorola a lansat o serie de telefoane inteligente modulare, in care utilizatorul poate adauga module aditionale cu diverse functii intr-un mod cat mai simplu, fara sa-si bata capul, fara interactiuni suplimentare, fara repornirea telefonului etc. In Romania, Moto Z impreuna cu prima suita de module a fost lansat in decembrie, insa noi testam abia acum telefonul si modulele sale, nu doar pentru ca au devenit mai accesibile ca pret, ci si pentru ca Motorola tocmai ce a anuntat o serie noua de module si s-a angajat ca si urmatoarele generatii de smartphone sa fie compatibile cu gama modulelor deja lansate. Un review pentru cine vrea sa afle mai multe despre o alternativa la universul destul de inspid al dispozitivelor mobile dominate de Apple si Samsung…

Da, stim. Moto Z e un telefon ce indata are aproape un an de cand a fost prezentat pentru prima data, iar in Romania a fost lansat oficial in decembrie anul trecut… Intre timp, telefonul a fost testat si ras-testat…

Asadar, de ce ii facem un review abia acum? Ei bine, in acest review incercam nu atat sa analizam telefonul (desi facem si acest lucru), cat mai degraba sa vedem cat de bune (sau nu) sunt modulele dezvoltate si disponibile pana acum pentru Moto Z (si pentru restul gamei Z de la Motorola). Cu atat mai mult cu cat de curand, la targul de la Barcelona, Motorola a prezentat alte noi module si a reconfirmat ca si viitoarea generatie de varfuri de gama Motorola vor fi compatibile cu modulele deja lansate. Cu alte cuvinte, review-ul de fata se adreseaza nu doar celor care poate se uita dupa un varf de gama din 2016 ce acum are si un pret mai redus, iar modularitatea ii face din ochi, cat si celor care poate se gandesc la viitoarea linie de smartphone-uri de la Motorola si ar dori sa incerce universul modular ce s-a deschis odata cu linia Moto Z.

Pana una-alta vom lasa cateva vorbe si despre Moto Z, un telefon pe care l-am testat timp de 10 zile in Bucuresti, in reteaua 4G de la Orange si l-am folosit pe post de telefon personal, fara sa il menajam din punct de vedere al bateriei.

Per total telefonul ne-a lasat o impresie foarte buna, perfect in ton cu orice model varf de gama de la alti producatori pe care l-am testat anul trecut. La circa 2.700 de lei, pretul la care il gasim la vanzare la liber in Romania, poate fi o varianta pentru cei in cautare de un telefon de varf, (inca) la zi cu specificatiile si cu sistemul de operare.

SPECIFICATII:

Sistem de Operare: Android 7.0 Nougat

Procesor: Qualcomm MSM89962 Snapdragon 820 / Quad-core (2×2.15 GHz Kryo & 2×1.6 GHz Kryo)

GPU: Adreno 530

Memorie: 4 GB RAM

Spatiu de stocare: 32 GB, cu posibilitate extindere prin card microSD pana la 256 GB

Display: 5,5″ AMOLED, QuadHD 1440 x 2560 pixels (~535 ppi), Corning Gorilla Glass 4

Camera foto principala: 13 MP, f/1.8, 26mm, OIS, dual-LED (dual tone) flash, captura video 4K si Full HD (1080p) la 60 fps

Camera frontala: 5MP, f/2.2, 1.4 um pixel size, LED flash, 1080p

Dimensiuni: 153.3 x 75.3 x 5.2 mm

Greutate: 136 g

Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, WiFi Direct, hotspot, Bluetooth 4.1 A2DP LE, apt-X; NFC; GPS (A-GPS, GLONASS); FM Radio, USB v3.1 Type-C 1.0 cu conector reversibil

Senzori: cititor de amprenta amplasat frontal, accelerometru, gyroscop, senzor de proximitate, busola

Baterie: 2.600mAh Lithiu-Ion, neschimbabila, tehnologie de incarcare rapida TurboCharge prin USB tip-C

Fotogalerie – Moto Z:

Nu se vede galeria pe mobil sau vrei sa vezi pozele la dimensiunea maxima? Click aici.

Ce ne place:

+ Constructia robusta, dar cu un design elegant si care imbina elemente premium (rama din aluminiu, sticla pe fata/spate)

+ Telefonul este intr-atat de subtire incat nu poate ramane neremarcat 🙂

+ Ecranul este printre cele mai bune pe care l-am vazut pana acum pe un dispozitiv mobil: culori placute, nu prea saturate, contrast foarte bun, negru intens, suficient de luminos pentru a fi privit in lumina soarelui si indeajuns de intunecat pentru a fi „citit” fara probleme atunci cand stam noaptea in pat

+ Difuzorul extern este amplasat frontal, spre utilizator, in acelasi loc cu difuzorul de ureche si este destul de puternic

+ Cititorul de amprente amplasat frontal (aici tine de gust si de modul in care obisnuim sa interactionam cu telefonul) si este cel mai rapid si exact pe care l-am testat pana acum

+ Camera foto este una foarte buna care poate produce fotografii cel putin la fel de bune precum campionii din 2016 (am avut spre comparatie un Galaxy S7 si un HTC 10) – Lasam mai jos o fotogalerie cuprinzatoare cu fotografii captate atat ziua, cat si noaptea sau in lumina slaba

+ Gesturile de actiune rapida pe care am ajuns sa le folosim mai mereu in perioada de test: o dubla scuturare pentru a porni lanterna sau o dubla rasucire din incheietura mainii pentru a accesa camera foto

+ Sistemul este extrem de rapid si de fluid, fara agatari sau sacadari, cu animatiile frumoase pe care le regasim in ultimele versiuni de „vanilla” Android de la Google.

+ Vine cu ultima varianta de Android (7.0 Nougat)

Ce NU ne place:

– Ergonomia nu e cea mai buna. Pe cat de elegant e design-ul si de subtire telefonul, pe atat de greu de manevrat in mana am gasit ca e. Subtirimea, muchiile alunecoase si spatele de sticla nu fac din Moto Z unul dintre cele mai manevrabile sau usor de tinut in mana dispozitive. La asta se adauga si butoanele laterale destul de meschine, usor de confundat intre ele

– Unde nu performeaza camera foto – desi produce fotografii bune si foarte bune in cele mai multe situatii, e aproape de nefolosit atunci cand vrei sa surprinzi oameni sau obiecte in miscare pe lumina slaba. Plus ca se misca mult mai greu in astfel de circumstante. Am incercat sa folosim telefonul la una din serile de proteste din Piata Victoriei, iar rezultatele ne-au dezamagit…

– Aplicatia de camera: In lumina slaba si in modul auto, aplicatia aplica automat setarile „night mode”, ceea ce face ca timpul de captare sa creasca. Exista modul manual, destul de intuitiv aranjat, insa el nu poate fi salvat ca un „preset”, iar orice iesire din aplicatia de camera inseamna si revenirea directa la modul auto daca revenim.

– Autonomia nu e grozava. In zilele noastre de test abia daca am reusit sa ducem o zi intreaga (13-14 ore de folosire, 3 ore timp de ecran) in conditii de utilizare normala. Noroc de modulul de baterie suplimentara, dar despre asta discutam pe larg mai jos…

– Telefonul nu are o setare de „night mode” pentru ecran (care sa treaca culorile si albul in nuante calde, mai usor de urmarit pe intuneric), desi aceasta ar trebui sa vina „standard” odata cu Android 7.0

– Nu are mufa audio, celebra mufa de 3.5 mm a fost eliminata pentru a face telefonul cat mai subtire. In schimb primim un mini-prelungitor in pachet care se leaga de portul USB tip-C. #donglelife

NU se vede fotogaleria pe mobil? Sau vrei sa vezi fotografiile la dimensiunile originale? Click aici.

–-

MODULELE

Moto Z nu e primul telefon modular lansat pe piata, insa vine cu probabil cel mai simplu si elegant sistem de atasat modulele aditionale. Practic, modulele se ataseaza magnetic de spatele telefonului, facandu-se legatura cu telefonul prin contactele vizibile de pe spatele dispozitivului. Conexiunea se face automat si instant, fara vreo actiune suplimentara din partea utlilizatorului si fara a reporni dispozitivul.

Contactul magnetic e suficient de puternic pentru a tine strans lipit de spatele telefonului chiar si cele mai grele dintre module. In plus, dincolo de module, contactul prin magneti permite atasarea de diferite tipuri de „spate” pentru telefon, din diferite tipuri de materiale, pentru protectie, aderenta sau doar de design. Un astfel de „spate” l-am si primit in pachet – din plastic negru care oferea un nivel in plus de aderenta si mai „umfla” putin telefonul astfel incat lentila camerei sa nu mai iasa in evidenta.

Nu se vede galeria foto pe mobil? Click aici.

Modulul Boxa JBL

Pentru cine e? Pentru cei care asculta multa muzica pe telefon si doresc ceva mult mai puternic si mai de calitate decat difuzorul meschin de pe aproape orice smartphone. Modulul JBL pentru seria Z de la Motorola reda sunetele de pe telefon mult mai puternic, cu un bas mai pronuntat si cu profunzime mult mai buna. Asemanator cu boxele portabile pe Bluetooth, modulul are propria baterie si poate fi incarcat separat, iar conectarea e suficient de rapida incat sa preia „din zbor” o melodie ce deja era redata pe telefon.

Telefonul cu modulul atasat poate fi sprijinit cu un piciorus metalic ce se rabateaza de pe spatele boxei, suficient de robust. E genul de gadget pe care l-am vedea destul de folositor atunci cand mergem cu telefonul la plaja (desigur, undeva unde nu am deranja), la picnic sau vrem doar sa ascultam muzica in bucatarie cand gatim. Sigur, pe piata sunt nenumarate boxe portabile, cu siguranta si unele chiar mai bune calitativ, insa nici una nu credem noi ca poate oferi aceeasi senzatie de integrare cu un telefon precum modulul JBL si Moto Z. Pe de alta parte, e si destul de scump. In Romania nu l-am gasit deocamdata la vanzare, insa pe afara pretul e de circa 80 de dolari.

Ca specificatii, modulul JBL are o pereche de boxe ce impreuna au o putere de 6W si o baterie interna de 1000mAh, suficient pentru circa 10 ore de redare audio.

Modulul camera foto de la Hasselblad

A fost modulul de la care aveam cele mai mari asteptari si care, din pacate, ne-a dezamagit cel mai tare. Am sperat ca o camera produsa de unul dintre cele mai sonore nume din domeniu ar aduce suficiente plusuri care sa eclipsese marimea si greutatea care fac aproape imposibila manevrarea telefonului. Cu toate acestea, inafara de zoom-ul optic de 10X nu am gasit aproape nici un alt beneficiu fata de camera telefonului care sa justifice compromisul de marime. Poate doar blitul xenon, desi si acesta de multe ori a avut tendinta sa „arda” prea mult din imagine…

De ce sunem asa critici? Pai sa enumeram cateva din neajunsuri: cu modulul atasat, aplicatia de camera se misca greoi, timpul de captare a fotografiilor e marit simtitor, captura video e limitata la 1080 30fps (fara 60 fps, fara 4K), focusul e greoi si de multe ori nici nu a functionat atunci cand selectam punctul de focalizare cu degetul pe ecran, butonul declansator are un feedback foarte slab (de multe ori nu reuseam sa distingem diferenta intre o jumatate de apasare – pentru focus – si o apasare completa pentru declansare…), iar pe partea video functia de zoom optic nu poate fi facuta treptat, ci e mereu o miscare bursca si tremurata (si sunetul motorasului de zoom este infernal!)… In plus, modulul-camera nu are o baterie proprie si ajunge sa „manance” foarte mult din bateria si asa mica a telefonului.

Pe de alta parte… zoom-ul de 10X la poze sau la filmare e ceva ce nu trebuie ignorat. Ne-am obisnuit mult sa fotografiem cu telefoane „normale” si am cam uitat cat de important poate fi un zoom optic si ce cadre putem capta astfel. E greu totusi sa justifici pretul de circa 300 de dolari pentru modulul camera de la Hasselblad…

Lasam mai jos o fotogalerie si un clip video realizat cu modulul de camera Hasselblad atasat la Moto Z, precum si o mica serie de fotografii in oglinda cu camera telefonului:

NU se vede fotogaleria pe mobil? Sau vrei sa vezi fotografiile la dimensiunile originale? Click aici.

Cateva poze comparative – Moto Z vs Modulul-camera de la Hasselblad:

Vezi aici foto-comparatia.

Vezi aici fotocomparatia.

Vezi aici fotocomparatia.

Modulul proiector portabil

Inainte sa apucam sa-l testam, am crezut ca modulul mini-proiector va fi cel mai anost, cel mai putin util, dar la final am ajuns sa-l apreciem poate cel mai mult. Proiectorul de doar 50 de lumeni a fost, in mod surprinzator, suficient de puternic incat sa proiecteze o imagine clara chiar si intr-o camera pe timp de zi (cu mare parte din draperii trase).

Noaptea, pe intuneric, s-a descurcat si mai bine. Am ajuns dupa cateva zile de teste sa il folosim din ce in ce mai des, sa proiectam diverse cliprui video, filme sau seriale direct pe peretii albi de acasa sau, cel mai frumos, pe tavan in timp ce noi stateam intinsi in pat…

Modulul e aproape la fel de gros ca si cel de camera si are pana si un ventilator mic pentru racire, insa beneficiaza totusi de propria baterie care ajuta sa prelungeasca autonomia telefonului. In plus, are mufa separata de incarcare. Imaginea se ajusteaza automat, in functie de unghiul in care modulul proiecteaza imaginea, iar focalizarea se face usor printr-o rotita de pe marginea modulului.

Sincer, dupa toata perioada de test nu avem nici un cuvant rau de zis de proiector. Poate doar pretul sa fie cam piparat – circa 300 de dolari.

Modulul baterie suplimentara

De departe cel mai folositor modul a fost cel de baterie aditionala. Nu doar pentru faptul ca telefonul in sine nu are o autonomie satisfacatoare, ci si pentru ca o baterie aditionala care se ataseaza direct si fara cabluri de spatele telefonului face, probabil, cel mai mult sens din toata suita de module aditionale al familiei Motorola Z. In zilele noastre de review am avut la test modulul de baterie aditionala de la Incipio, modul care aduce o capacitate de 2.200 de mAh ce sporeste autonomia originala a telefonului.

Faptul ca am putut lua telefonul cu noi in teren, dupa o zi normala de utilizare, si am avut siguranta ca bateria ne va tine inca pe atat a insemnat enorm… Ba mai mult, desi vorbim de un modul destul de voluminos, constructia cauciucata si putin rotunjita spre mijloc a facut – culmea – ca telefonul sa fie destul de usor de manevrat in mana.

Dintre toate modulele, bateria aditionala de la Incipio este cu siguranta favoritul nostru – modulul cel mai util, la cel mai mic pret dintre toate, circa 50-60 de dolari.

Alte module anuntate si compatibilitatea cu viitoarea linie de telefoane Motorola

Dincolo de modulele prezentate – si deja lansate pe piata – Motorla tocmai ce a anuntat noi module ce vor deveni disponibile utilizatorilor in acest an. La targul de la Barcelona, Motorola a anuntat noi module de tip baterie-aditionala, un modul tip carcasa ce permite incarcarea wireless, un incarcator dedicat pinilor de pe module si de pe spatele telefonului, dar si un modul de tip game-pad menit sa transforme telefonul intr-o adevarata consola portabila de jocuri.

Pe langa acestea si dincolo de modulele deja testate, mai exista si un modul auto, ce permite montarea rapida a telefonului intr-un soclu magnetic pe bord, cu tot cu baterie inclusa, dar si nenumarata module tip-carcasa de spate pentru peronalizarea telefonului cu diverse materiale si texturi. (Detalii aici)

Poate mai important decat ecosistemul de module ce se afla in continua extindere este anuntul Motorola ca si viitoarele game de telefoane (varfuri de gama sau midrange-uri) din 2017 sau chiar si 2018 vor fi construite pentru a fi compatibile cu modulele deja lansate. Cu alte cuvinte, cine isi doreste sa intre in universul modular Motorola, dar ar vrea un telefon mai nou, oferta din 2017 sau 2018 au toate sansele sa fie compatibile cu ce exista deja lansat pe piata. (Detalii aici)

CONCLUZIE

Motorola Moto Z e un telefon foarte bun. O spune in ciuda minusurilor pe care i le-am gasit noi in acest review. La pretul la care il gasim in Romania e perfect comparabil cu oricare mare varf de gama lansat in 2016.

Mai important, insa, e ca dincolo de calitatea telefonului, acesta reprezinta „biletul de intrare” al utilizatorului in primul univers cu adevarat modular din lumea smartphon-urile. Moto Z (intreaga familie de fapt) propune utilizatorului probabil cel mai simplu, rapid si elegant mod de a-si accentua experienta mobila prin diverse dispozitive dedicate, fie ca vorbim de boxe portabile, camere foto cu zoom optic, baterii portabile, suporturi, mini-proiectoare sau carcase in scop de design.

Da, toate aceste module aditionale costa mult, unele chiar foarte mult sau exagerat de mult pentru cat ofera. Chiar si asa, insa, gradul de diversitate pus la dipozitia utilizatorului este mai mare ca niciodata.

Nu toate modulele isi justifica pretul, in opinia noastra, insa unele cu siguranta merita atentie, fie ca vorbim de spatele-baterie care suplimenteaza autonomia telefonului, fie proiectorul care poate face din telefon un mini-sistem video de care sa profitam pe peretii albi din camerele de acasa.

Mai mult, daca e sa ne luam dupa promisiunile Motorola, modulele deja lansate – unele care au trecut deja prin reduceri de preturi – vor fi compatibile cu noile generatii de telefoane Moto, extinzand astfel ecosistemul modular, complex si complet diferit de lumea destul de insipida a dispozitivelor inteligente dominata de Apple si Samsung.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro