Sari direct la conținut

Revista presei locale din Romania, 16.10.2007

HotNews.ro

Esential

Constanta – Expertiza in dosarul “Flota”, favorabila acuzatilor Expertiza din dosarul Flota, in care este inculpat si presedintele Traian Basescu, a fost comunicata partilor ca “este una favorabila, fiind efectuata de profesionisti”.

Expertiza financiara dispusa de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) in dosarul “Flota” a fost finalizata pe 24 septembrie, costul ei fiind evaluat la suma de 140.000 de lei, adica peste 43.000 de euro.

Telegraf Online

Constanta – Blocada in porturi Activitatea in portul Constanta a fost paralizata, ieri, timp de 12 ore, din cauza sindicalistilor care au decis sa intrerupa lucrul. Acestia au protestat astfel impotriva esuarii negocierilor cu reprezentantii Ministerului Transporturilor in ce priveste modificarea actelor legislative care privesc munca in porturi.

Liderul Federatiei Nationale a Sindicatelor Portuare, Petre Costel, a declarat ca la protest au participat circa 1.500 de sindicalisti constanteni si alti 500 din Braila si Tulcea.

Romania libera editia de Dobrogea

Cluj – Disputele politice pun autostrada Nokia in pericol Directorul general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), Mihai Grecu, a declarat, ieri, pentru Romania libera ca proiectul mini-autostrazii Nokia ar putea fi suspendat daca autoritatile locale nu sunt deschise la dialog.

„Daca autoritatile locale clujene inteleg sa „colaboreze” impotriva unui proiect de dezvoltare a infrastructurii, cum este cel al autostrazii urbane, ne vom indrepta atentia catre alte orase, care necesita astfel de proiecte, si vom mai veni la Cluj pentru o discutie pe aceasta tema, poate prin 2010-2012″, a declarat Grecu

Romania libera editia de Transilvania Banat

Cluj – Toma Rus, director adjunct la DGCCOA Purtatorul de cuvant al Inspectoratului General al Politiei Romane, subinspector de politie Sarmizia Fetcu, a declarat pentru ZIUA de Cluj ca incepand de ieri comisarul clujean Toma Rus exercita functia de director general adjunct al Directiei Generale de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog (DGCCOA).

“Inspectorul general al Politiei Romane l-a imputernicit astazi (15 octombrie – n. red.) pe domnul Toma Rus cu aceasta functie, pe o perioada de trei luni”, a spus Fetcu.

Toma Rus lucreaza in cadrul DGCCOA de la inceputul anului, la Directie ajungand dupa ce a fost eliberat la cerere din functia de sef al Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Cluj in data de 18 decembrie 2006.

in calitate de sef al BCCO Cluj, Toma Rus a coordonat mai multe actiuni de succes pe linia combaterii traficului de droguri practicat de retele transfrontaliere.

Ziua de Cluj

Cluj – Comunitatea gay solicita respect “Respecta-ma asa cum sunt” este motto-ul celei de-a patra editii a Festivalului “Serile filmului gay”, care a debutat ieri la Casa Tranzit. Evenimentul promoveaza cultura comunitatii LGBT (lesbiene/ gay/bisexuali/transsexuali).

Pana in 21 octombrie, festivalul va propune 18 filme a caror tema este stilul de viata al homosexualilor, iar in fiecare seara in clubul “Angel” vor avea loc petreceri. Miercuri este programata dezbaterea “Exista o comunitate gay in Romania?”, iar vineri va avea loc Gala Premiilor Gay din Romania. “Toti suntem egali.

Sta scris in Biblie si asa trebuie sa fie”, a spus Dieter Kropp, presedintele Kultur Forum, o organizatie LGBT din Germania.

Ziua de Cluj

Sibiu – Dupa Baroso, vine si Pottering La o luna dupa vizita la Sibiu a presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, astazi vine in Capitala culturala a lui 2007 si presedintele Parlamentului European, Hans Gert Pottering.

Pottering va fi insotit de o delegatie formata din seful cabinetului prezidential, Klaus Welle, de consilierul Antonio Preto si de Helene Lanvert, sef al Biroului de Informare al Parlamentului European la Bucuresti.

In cadrul vizitei este programat un tur al centrului istoric, o intrevedere cu primarul Klaus Johannis la sediul Primariei Sibiu, dar si cu episcopul Dr. Christoph Klein.

Ziarul de Sibiu

Dolj – Micu’ Harlem Batai cu sabii, cutite si topoare, focuri de arma, urmariri cu masini, distrugere de bunuri, oameni taiati, desfigurati, adusi in coma la Spitalul de Urgenta, o administratie neputincioasa si o politie depasita de situatie – asa arata Craiova, mai bine zis micu’ Harlem.

Clanurile de romi se vaneaza intre ele, asta cand nu sunt ocupate sa se masacreze reciproc cu clanurile de romani, cartiere intregi sunt terorizate la miezul noptii de zgomotele infioratoare ale gloantelor si de urletele de atac scoase de combatantii angrenati in luptele de strada dintre bande.

Gazeta de Sud

Timis – Defect osos vindecat cu celule-stem Medicii specialisti de la Clinica I Ortopedie din cadrul Spitalului Judetean Timisoara au realizat, in premiera regionala, o interventie chirurgicala constand in refacerea tibiei unui pacient prin implantarea de celule stem.

Pacientul este un tanar in varsta de 24 de ani, din Arad, victima a unui accident de motocicleta acum cateva luni.

Romania libera editia de Transilvania Banat

Economie

Eveniment

Cluj – 200.000 de vizitatori in trei zile pentru primul mall din Cluj In primele trei zile de la deschidere, primul mall de pe piata clujeana – Polus Center – a inregistrat un numar de peste 200.000 de vizitatori, potrivit datelor oferite de TriGranit Development Corporation, administratorul mall-ului.

„Evaluarile noastre arata ca numarul de persoane care au vizitat Polus Center in weekendul care a trecut a fost de peste 200.000, astfel ca in opinia noastra deschiderea a fost un real succes. Intentionam ca si in continuare sa atragem la fel de multi vizitatori, iar in acest scop avem pregatite diverse promotii”, a declarat Mihai Nistor, director general al Polus Center Cluj.

ZF Transilvania

Timisoara – Somajul din Timisoara, la limita imposibilului Somajul este in continua scadere si la nivelul judetului Timis. In luna septembrie s-a inregistrat o rata de numai 1,53a, cea mai scazuta din tara.

„Somajul de patru la suta este considerat somaj natural, peste aceasta cifra ridica probleme sociale, iar sub, creeaza un dezechilibru pe piata muncii”, a declarat Stefan Erdely, directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Timis.

El crede ca acest somaj mic ridica probleme mai ales ca investitorii nu mai vor sa construiasca nimic, pentru ca nu se poate asigura forta de munca. Totusi, un avantaj ar fi ca salariile sunt mai mari decat in alte parti ale tarii.

EvZ

Sibiu – Orase doar pe hirtie Judetul Sibiu are acces limitat la fondurile europene. Pina acum, n-a prea rupt gura tirgului, in cadrul programului SAPARD, din lipsa de initiativa a celor mai multi dintre primari. Acum, ar putea suferi din cauza grabei in care au fost transformate unele comune in orase, in ultimii ani.

Prin anularea Ordinului 143, satele apartinatoare oraselor nu vor putea accesa nici fonduri FEADR, nici fonduri FEDR

Dupa esecul SAPARD, numeroase localitati din judetul Sibiu sint pe cale sa rateze dezvoltarea pe banii Europei si prin Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR) sau prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR). Pe de-o parte, pentru ca localitatile transformate in orase, in ultimii ani, nu mai pot primi bani, deoarece in acte nu mai apartin mediului rural.

De cealalta parte, nici satele apartinatoare lor nu pot primi un ajutor financiar de la Uniunea Europeana, deoarece acum imperativul este sa aiba peste 10.000 de locuitori, barem in care acestea nu se incadreaza.

Monitorul de Sibiu

Iasi – Cursuri pentru patronii ieseni de IMM-uri Micii intreprinzatori ieseni au beneficiat in cursul saptaminii trecute de cursuri gratuite oferite de Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie (OTIMMC) Iasi, in cadrul sesiunii de training „Building succes – Managing and Maintaining an Expanding Business“.

Evenimentul a fost organizat in colaborare cu o firma de consultanta, cu scopul de a veni in sprijinul intreprinzatorilor din Regiunea de Nord-Est si pentru a sustine activitatea managerilor firmelor reprezentative in domeniul in care activeaza.

Subiectele abordate in aceasta sesiune au acoperit arii majore de interes, si anume: planificarea in contextul schimbarilor rapide de pe piata, identificarea si punerea in valoare a punctelor tari ale propriei afaceri sau finantarea investitiilor prin fonduri nerambursabile“, se arata intr-un comunicat al OTIMMC Iasi.

Jurnalul de Est

Cluj – Al doilea parc industrial privat al Clujului Asaltati de investitorii din sectorul auto, administratorii Arc Parc Dej au in vedere un nou proiect, pe 15 hectare.

Un al doilea parc industrial privat prinde contur la Cluj. Fiindca investitorii din sectorul auto il asalteaza pe cel din Dej, conducerea societatii Arc Parc Industrial planuieste unul nou, pe 15 hectare. Directorul general, Adriana Cristea, estimeaza ca primul parc va atrage investitii de 200 de milioane de euro si va concentra 2.500 de angajati.

Ziua de Cluj

Arad – Restrictii de circulatie pe DN7 Lucrarile de modernizare a Drumului National 7, pe tronsonul din judetul Arad, au inceput ieri, iar traficul rutier a fost restrictionat pe anumite portiuni de drum.

Potrivit celor precizate de prefectul judetului Arad, Gavril Popescu, lucrarile de modernizare au inceput in zona localitatii Zam, unde drumul va fi decapat pe o portiune de 50 de kilometri, urmand sa fie aplicate straturi succesive de astfalt.

“Vor fi restrictionate anumite zone. Se cauta restrictionarea traficului greu la cei care sunt in trafic in judetul Arad si care vor fi redirectionati pe alte rute pentru a se evita blocajele. Mai trebuie precizat faptul ca PTF Nadlac nu se va inchide”, a mentionat prefectul judetului Arad.

Business Standard

Cluj – Taiwanezii testeaza Clujul Camera de Comert si Industrie (CCI) Cluj si Taiwan Trade Center (TTC) Bucuresti vor organiza maine, de la 10.00, la Clubul Oamenilor de Afaceri al CCI seminarul “Taiwan – oportunitati de afaceri”.

Societatile participante vor avea ocazia sa cunoasca principalele aspecte ale economiei si ale comertului exterior ale Taiwanului si vor consulta cataloagele a 100 de firme interesate de piata romaneasca. Societatile clujene vor putea depune cereri pentru produsele de care sunt interesate, urmand sa stabileasca contacte directe cu producatorii taiwanezi.

Ziua de Cluj

Iasi – Seceta din Iasi a saracit bugetul de stat cu aproape sapte milioane de euro Dupa ce Guvernul a declarat Iasul zona calamitata pentru culturile de toamna, Executivul a decis acordarea de despagubiri si pentru culturile de primavara.

In 2007, seceta a creat statului o „gaura“ de sapte milioane de euro pentru despagubirea fermierilor ieseni. Astfel, agricultorilor ieseni care au incheiat polite de asigurare li se vor acorda despagubiri pentru culturile de porumb si floarea-soarelui ce au fost afectate de seceta.

Jurnalul de Est

Braila – Podul peste Dunare, interese si controverse Podul de la Braila are sanse foarte mari sa devina real, este convins presedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu

“Este vorba de bani privati, care nu depind de Uniunea Europeana, unde sistemul de a licita, dar si modalitatile de plata, sunt greoaie. Eu sper ca, la sfarsitul acestei luni, sa putem lansa licitatia, in contextul in care documentatia este gata.

Sunt foarte multe firme care si-au exprimat interesul, chinezii fiind unii dintre investitorii entuziasmati de pod”, a spus Stancu Bunea la ultima intalnire cu mass-media.

Proiectul s-a aprobat si la Tulcea, saptamana trecuta, iar acum urmeaza un acord de asociere intre cele doua judete. Probleme mari sunt intampinate la capitolul expropriere, proces care se deruleaza destul de greoi, dupa parerea presedintelui CJ Braila:

“Sunt mai multi carora nu le convine, si fac tot felul de comentarii. Tocmai de aceea, am si luat decizia, in urma cu o luna si ceva, pentru a-i trata pe toti proprietarii la fel: plata contravalorii terenului, in functie de evaluarea facuta de un expert in domeniu”.

Arcasu`

Banci/Finante

Cluj – Divizie bancara pentru medici Banca Transilvania a infiintat o divizie specializata formata din 125 de persoane care se va ocupa exclusiv de finantari dedicate rezidentilor, medicilor specialisti si cabinetelor medicale. In acest scop, BT va infiinta 10 agentii specializate in acest tip de credite. Vor fi finantate atat afacerile existente, cat si initiativele de la zero.

Ziua de Cluj

Iasi – 23 de mii de miliarde de lei vechi, datoriile la banci ale sucevenilor Valoarea totala a creditelor angajate la nivelul lunii august a acestui an de catre persoanele fizice si juridice din Suceava s-a ridicat la astronomica suma de 23 de mii de miliarde de lei vechi.

Creditele in lei contabilizate in statistica Bancii Nationale a Romaniei (BNR) reprezinta 14,26 mii de miliarde lei vechi iar cele in valuta 7,68 mii de miliarde lei vechi. Agentii economici au imprumuturi in lei de 7,68 mii de miliarde de lei vechi iar populatia 6,26 mii de miliarde de mii de lei vechi.

Romania libera editia de Moldova

Dolj – 13.000 de euro ca sa scapi de OTP BANK O firma doljeana a fost conditionata sa achite aceasta suma pentru a-si putea refinanta creditele OTP de la alta banca. „In nici unul dintre cele trei contracte de creditare nu exista stipulat un astfel de comision“, a afirmat Silvia Anghelescu, directoarea economica de la FELVIO PROD. Firma a sesizat conducerea centrala a OTP si BNR.

SC FELVIO PROD SRL Bucovat a intrat in conflict cu OTP BANK, institutia de creditare de la care societatea a contractat in urma cu mai multi ani trei imprumuturi pentru finantarea investitiilor. Firma a contractat de la OTP doua credite de investitii in valoare de 850.000 de dolari, respectiv 215.000 de euro si o linie de credit de 2,6 milioane de lei.

Gazeta de Sud

Imobiliare

Cluj – Fond imobiliar Dawnay, Day Compania imobiliara britanica Dawnay, Day Carpathian a achizitionat un teren de 58.900 mp in Baia Mare, evaluat la peste 6,5 milioane de euro, unde va construi un centru multifunctional de 68 de milioane de euro. Achizitia va fi finantata din fonduri proprii, proiectul urmand sa fie realizat in colaborare cu un partener local.

Formarea companiei mixte a fost intermediata de Dawnay, Day PanTerra, ce opereaza pe piata locala sub denumirea Atrium Developments. Catre aceasta societate vor fi orientate si tranzactiile anuntate anterior la Cluj-Napoca si Arad.

Ziua de Cluj

Bucuresti – 1.680 de apartamente noi pe Splaiul Unirii Noul ansamblu rezidential se va numi Confort City si va fi ridicat la mica distanta de Confort Park, un alt ansamblu rezidential construit de acelasi dezvoltator. Va fi lansat pe piata la Tirgul imobiliar Condominium.

Noul cartier se va construi la aproximativ sapte kilometri de Piata Unirii si de Piata Alba Iulia si la sase kilometri de Parcul Tineretului.

Va cuprinde 1.680 de apartamente dispuse in 12 blocuri cu cite 10 niveluri. Vor fi scoase la vinzare apartamente cu una, doua, trei sau patru camere.

Codidianul

Cluj – Raiul imobiliar din Floresti a ajuns pe lista neagra Valul de case si blocuri nou construite in comuna a pus pe jar de doua saptamani Inspectoratul Judetean in Constructii Unii investitori vor sa-si termine constructiile peste noapte si de multe ori se sustrag sistemului legal de avize, autorizatii si taxe pe care trebuie sa le vireze la stat, sustine Inspectoratul Judetean in

Constructii (IJC). Pe de alta parte, reprezentantii Primariei Floresti elibereaza pe banda rulanta autorizatii de construire si semneaza documentatii fara a le verifica, afirma inspectorii in constructii.

“Sunt o mie de feluri in care constructorii vor sa se sustraga de la respectarea legii. Spre exemplu, investitorii care construiesc in regie proprie blocuri declara o valoare mai mica la finalizarea lucrarilor pentru a plati la noi, evident, o taxa mult mai mica.

Spre exemplu o familie din Floresti avea un bloc de 12 apartamente pentru care lucrarile de executie au fost de 790.000 de lei. Noi am facut un calcul simplu si la suma aprobata de dirigintele de santier, dar si parafata de administratia locala, un metru patrat ar fi costat 199 de euro. in aceste conditii, un apartament costa undeva la 14.000 de euro.

Ziua de Cluj

Constanta – 140 de noi apartamente in Eforie Primaria Eforie va demara in aceasta saptamina lucrarile de constructie a doua blocuri cu 140 de garsoniere si apartamente cu doua camere. Primarul orasului Eforie, Ovidiu Brailoiu, a declarat ca pentru constructia celor 140 de locuinte au fost alocate aprox. 8 milioane de lei din fonduri proprii si guvernamentale.

Telegraf Online

Cluj – Constructii cu risc pe Cetatuie Pentru a construi pe acest deal, investitorii sunt obligati sa apeleze la solutii costisitoare care sa impiedice alunecarile de teren.

Arhitectii consultati de catre reporterii ZIUA de Cluj spun ca cel mai bine ar fi ca Dealul Cetatuii sa ramana zona verde. Pe de alta parte, desi nu s-au realizat lucrari majore de consolidare si drenaje din ’89, reprezentantii Primariei si ai Inspectoratului de Stat in Constructii spun ca pe Cetatuie se poate construi in siguranta.

Ziua de Cluj

Companii

Cluj – PharmaFarm, controlata din Ungaria Grupul farmaceutic ungar Richter Gedeon a anuntat ca a achizitionat participatia majoritara la distribuitorul de medicamente PharmaFarm Cluj-Napoca, prin intermediul diviziei din Romania. Achizitia se incadreaza in strategia grupului ungar de a-si consolida pozitia pe piata farmaceutica romaneasca.

Cota de piata detinuta de Gedeon pe piata romaneasca de distributie va urca la 7% dupa finalizarea tranzactiei, ce necesita aprobarea autoritatilor romane in domeniul concurentei.

Gedeon Romania a cumparat prin Armedica Trading 95,7% din PharmaFarm de la grupul german Celesio, actionarul principal al societatii de distributie. Celesio, cel mai mare distribuitor european de medicamente, a iesit astfel de pe piata romaneasca de profil.

Ziua de Cluj

Sibiu – Bilstein cheltuie 500.000 euro pentru mediu ThyssenKrupp Bilstein Compa Sibiu, companie specializata pe productia de amortizoare pentru industria auto urmeaza sa deruleze pana la sfarsitul anului o investitie de 500.000 de euro in instalatii de protectia mediului.

„Am comandat o instalatie de filtrare a noxelor, la o companie specializata din Germania. Echipamentul va fi functional pana la 1 noiembrie si va duce la o reducere a noxelor pentru a ne incadra in normele impuse de Mediu.

Investitia in componenta de mediu este una importanta si una din cele mai mari din Sibiu, care arata devotamentul nostru fata de protectia mediului”, arata Radu Betea, manager general la ThyssenKrupp Bilstein Compa.

Ziarul de Sibiu

Brasov – Faurecia isi extinde capacitatile de productie cu 40% Francezii de la Faurecia intentioneaza sa deschida o noua hala de productie in localitatea Victoria (Brasov) si vor sa ajunga la 1.000 de angajati pana anul viitor.

Compania Faurecia Seating Talmaciu, parte a grupului francez Faurecia, unul dintre primii zece furnizori mondiali de echipamente pentru industria de automotive, intentioneaza ca pana la inceputul anului viitor sa investeasca aproximativ 2,3 mil. euro in extinderea capacitatilor de productie cu 40% fata de momentul actual.

ZF Transilvania

Sibiu – Jack Wolfskin extinde vanzarile in Sibiu Compania germana Jack Wolfskin, specializata in echipamente sportive, care detine un magazin in Promenada Mall, si-a marit spatiul de depozitare, din Germania, cu 32.000 de metri patrati, pentru a isi mari vanzarile inclusiv in Romania.

Jack Wolfskin a intrat pe piata romaneasca odata cu deschiderea magazinului de la Sibiu, singurul de pana acum, la finele lunii august. Germanii planuiesc sa inaugureze al doilea magazin din Romania in cateva zile, la Cluj-Napoca.

Ziarul de Sibiu

Iasi – Continental va deschide un hotel la Iasi pina in 2010 Reprezentantii celui mai mare lant hotelier din tara noastra, Continental, au aratat ca vor deschide incepind cu 2008 mai multe unitati chiar si in strainatate, statele vizate pentru extindere fiind Republica Moldova, Ucraina si Bulgaria.

Conducerea lantului hotelier a anuntat de curind faptul ca doreste sa investeasca in mai multe unitati atit pe teritoriul Romaniei, cit si in tarile vecine.

Jurnalul de Est

Cluj – Extinderea bazei Tehnofrig sta sub semnul intrebarii Societatea Tehnofrig, care doreste sa dezvolte un complex sportiv in incinta Parcului Rozelor, ar putea fi blocata de proiectul de lege care interzice orice tip de constructie pe spatiul verde.

Dupa ce va trece de Camera Deputatilor, proiectul ar putea bloca emiterea unei autorizatii de constructie pe orice petec de verdeata.

Ziua de Cluj

IT

Hitachi vrea sa lanseze un hard-disk de 4.000 GB Compania japoneza Hitachi intentioneaza sa lanseze pina in 2011 un hard-disk de 4.000 Gb pentru PC, capabil sa stocheze peste un milion de melodii, si unul pentru laptop-uri, cu o capacitate de 1000 GB, datorita dezvoltarii nanotehnologiei, potrivit BBC.

Compania Hitachi a reusit sa micsoreze capul de citire al unui hard-drive pina la o dimensiune de 2.000 de ori mai mica decit cea a unui fir de par, ceea ce permite citirea unei cantitati mai mari de date stocate pe disc.

Ziarul de Iasi

Telecom

Sibiu – Posta, din ce in ce mai folosita Desi internetul patrunde in pasi uriasi in Romania, statisticile arata ca modalitatea clasica de corespondenta, posta, este din ce in ce mai folosita. Potrivit datelor Autoritatatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI), in 2006, un roman a trmis, in medie, 27 de scrisori sau colete.

ANRCTI a realizat Raportul privind piata serviciilor postale din Romania pentru anul 2006, pe baza raportarilor a 218 furnizori de servicii postale, nu numai Posta Romana SA. Astfel, potrivit datelor autoritatii nationale, la sfarsitul anului 2006, erau autorizati 238 de furnizori de servicii postale, cu 25,26% mai mult decat in 2005.

Ziarul de Sibiu

Bihor – RDS&RCS ofera abonatilor mobile De „Ziua Oradiei”, RDS&RCS le-a facut o surpriza placuta oradenilor oferindu-le un serviciu de telefonie mobila de ultima generatie.

„M-a sunat cineva la usa apartamentului si mi-a spus sa vin cu buletinul, pentru ca are un cadou pentru mine, de ziua Oradiei. La inceput am crezut ca glumeste, dar mi-am dat seama ca nu era asa”, spune un oradean abonat la RDS&RCS. Omul a primit doua telefoane de ultima generatie pe care le poate folosi, ca orice telefon mobil.

„Serviciul de telefonie mobila de generatia a 3-a este oferit in premiera in Oradea, special pentru abonatii la serviciile de televiziune prin cablu, acces internet si telefonie fixa de la RCS & RDS, care au semnat anexa la contract pentru serviciul de telefonie fixa si sunt platitori la zi ai facturilor.

Bihor Online

Media/Pub/Creatie

Cluj – Radio Cluj nu mai suna bine! Aproape 30 de angajati ai studioului teritorial Cluj au protestat timp de o ora impotriva discriminarii intre angajatii radiolui public din capitala si cei din provincie. Sidicalistii acuza Societatea Romana de Radiodifuziune de management defectuos al fondurilor si de politizare.

Sindicalistii de la Radio Cluj afirma ca Societatea Romana de Radiodifuziune nu a mai alocat in 2007 fondurile necesare deplasarilor si activitatii jurnalistice pe teren. De asemenea, angajatii nemultumiti afirma ca salariile nu au fost indexate.

Reprezentantii angajatilor de la Radio Cluj solicita conducerii majorarea salariilor in conformitate cu indicele de inflatie.

In replica, managerii Radiolui Public afirma ca SRR nu dispune de fondurile pentru majorarea salariilor. Totusi, acestia au dat asigurari ca se vor face demersurile necesare pe langa administratia de la Bucuresti.

Hotnews.ro

Constanta – Sediul Radio Constanta, pichetat Angajatii radioului Constanta au intrerupt activitatea institutiei, ieri, in intervalul orar 12-13, pentru a-si arata nemultumirea fata de conducerea defectuoasa. „Suntem nemultumiti ca nu exista o colaborare corespunzatoare cu conducerea in ceea ce priveste rezolvarea problemelor.

Radio Constanta trece printr-o perioada grea din cauza lipsei resurselor financiare. Dorim depolitizarea institutiei si cresterea salariilor. Ni s-a transmis ca nu vom primi ajutoarele pentru sarbatorile de iarna, actiune ilegala pentru ca acest spor este trecut in contractul de munca”, a declarat liderul de sindicat, Catalin Donose.

Romania libera editia de Dobrogea

Iasi – Lavinia Pintea publica un volum despre relatia sa cu actorul Adrian Pintea dar si fotografii din arhiva familiei si pagini din jurnalul Laviniei Pintea Tatomir, care descriu perioada imediat urmatoare mortii actorului, va fi lansat miercuri de Editura Cartea de Weekend.

Cartea „Lectie de iubire cu Adrian Pintea”, semnata de specialista in terapie cu bioenergie Lavinia Pintea Tatomir, este o incercare „de a reformula definitia iubirii reale, deopotriva psihica si fizica” si propune „o frumoasa poveste de dragoste”, potrivit editurii.

Ziarul de Iasi

AutoRoom

Sibiu – Teste in premiera pe noul Subaru Un roman a fost cooptat in premiera in procesul de dezvoltare a unei masini de raliu. Pilotul Cristian David a efectuat o serie de teste cu noua versiune de grupa N a modelului Subaru Impreza.

Claudiu David este singurul pilot roman ce concureaza anul acesta in campionatul mondial de raliuri. El a fost cooptat de echipa Stohl Racing in procesul de dezvoltare a modelului Subaru Impreza 2008.

Ziarul de Sibiu

Iasi – Raliul Iasiului Tester Pe 19 si 20 octombrie iesenii vor asista la lupta pentru titlul de Campion National. Este cea mai importanta etapa a Campionatului de Raliuri al Romaniei Dunlop.

Dupa 9 ani, Iasul reintra in cea mai importanta competitie automobilistica din Romania – Campionatul de Raliuri al Romaniei Dunlop si organizeaza ceea ce multi considera o adevarata finala. In aceasta ultima etapa se va decide Campionul National.

Ziarul de Iasi

Bursa

Sibiu – Polonezii vor mai mult Bursa din Varsovia (WSE), proaspatul actionar al Bursei din Sibiu, nu exclude posibilitatea majorarii capitalului pe care il detine la Sibiu, astfel incat sa devina unul din principalii actionari. Bursa poloneza detine acum 1,8 la suta si asteapta modificarea legii pietei de capital.

Pornita ca un outsider, in cursa pentru achizitia a unui pachet important la Bursa din Sibiu, WSE a reusit sa prinda prim planul in fata unor competitori mai importanti precum Eurex, Euronext sau Detutsche Borse.

Bursa din Varsovia a fost singura care a facut un pas concret catre deschiderea unei colaborari de lunga durata cu Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS), prin achizitia pachetului de 1,8 la suta din actiuni, cu o suma sub 300.000 de euro.

Ziarul de Sibiu

Cultura/Educatie

Cluj – Clujul medieval Editia a treia a Festivalului “Clujul Medieval” va avea loc in perioada 17-19 octombrie, in organizarea Casei Municipale de Cultura. Miercuri, de la ora 13.00, va avea loc vernisajul expozitiei “Clujul – orasul comoara, sec. XVI-XVIII”.

Joi, de la ora 18.00, are loc proiectia video “Povesti despre Cluj” cu un comentariu al lui Lukacs Jozsef, autorul volumului “Clujul – orasul comoara”, aparut la Editura Apostrof, o istorie unicat a monumentelor clujene. De la ora 19.00 va avea loc concertul de chitara si flaut “Muzica lui Piazzola”.

Ultima zi propune in lapidarul Muzeului National de Istorie a Transilvaniei concertul de orga portabila al maestrului Vasile Dan.

Ziua de Cluj

Iasi – La Iasi este singura gradinita bilingva romano-tiganeasca Sapte fetite si sapte baieti sint copiii pe care Monica Popovici ii ia in fiecare dimineata de pe ulitele satului Zanea pentru a-i aduce spre gradinita din Lunca Cetatuii. Ei formeaza singura grupa bilingva romano-tiganeasca de prescolari din Moldova.

„Activitatile de la gradinita ii vor ajuta sa se adapteze mai bine in clasa intii, atunci cind vor fi nevoiti sa studieze in limba romana”, a spus Monica Popovici, educatoarea micutilor romi de la Ciurea. Cu toate acestea, doar citeva dintre aceste fetite vor merge la scoala si dupa clasele primare.

Familiile de romi isi retrag de obicei fetele de la scoala dupa clasa a IV-a, considerind ca e suficient ca stiu sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca.

Ziarul de Iasi

Sibiu – Peste 170.000 de euro cheltuiti pe carti Profesorii sibieni au cheltuit in aceasta perioada 173.200 de euro pe carti, enciclopedii, dictionare si manuale care sa-i ajute la clasa. I-a sponsorizat statul.

Pentru prima oara, anul acesta, profesorii au primit cate 100 de euro pentru achizitionarea diverselor materiale didactice utile in desfasurarea profesiei. Si toti au dat iama in librarii pentru a-si lua cartile. Majoritatea au preferat cartile scumpe, pe care, in mod obisnuit, nu si le permiteau.

Ziarul de Sibiu

Sibiu – Europarlamentarii din caminele studentesti Sunt studenti, mananca la cantina si stau in camine, au restante si se gandesc la viitor. Unul dintre ei este Veronica Radulescu, candidatul de pe pozitia a treia a listei pentru Parlamentul European al Partidului Initiativa Nationala (PIN).

Recent premiat de Parlamentul European fiind partidul cu cea mai tanara lista de candidati inscrisa in alegeri vreodata, PIN isi doreste crearea unui public de nisa: studentii.

„Alaturi de cei 35 de colegi ai mei vrem sa ne batem pentru Romania. Suntem profesionisti, nu avem probleme cu justitia, cunoastem foarte bine problematica europeana”, spune euro-candidatul de 23 de ani, Veronica Radulescu.

Ziarul de Sibiu

Timis – Simfonii in strada Muzica simfonica a coborat in strada, printre oameni! In centrul Timisoarei au rasuna sambata seara Rapsodia I a lui Enescu si Uvertura festiva a lui Ceaikovsky, in interpretarea Filarmonicii.

Totul in aer liber, in fata Catedralei Mitropolitane, intr-un concert inedit menit sa deschida stagiunea din aceasta toamna, sub focuri de artificii si in zgomotul salvelor de tun si al mitralierelor armatei.

Sambata seara la ora 20.00, circulatia in centrul Timisoarei a fost oprita, in strada au fost asezate scaune, iar instrumentistii din orchestra Filarmonicii au inceput sa cante pe platoul din fata Catedralei, spre deliciul timisorenilor care s-au adunat cu mic cu mare sa asculte muzica de gala.

Uvertura solemna 1812 a lui Piotr Ilici Ceaikovsky se canta in toata lumea, dar, de regula, numai in salile de concerte. Filarmonica din Timisoara a indraznit sa rupa traditia si a adus acordurile grandioase sub cerul liber.

Timis Online

Constanta – Spectacole pe toate gusturile, la Casa de Cultura a Sindicatelor Casa de Cultura a Sindicatelor va gazdui, pina la finele acestui an, o serie de spectacole atractive, care se adreseaza unei categorii cit mai largi de public. Pe data de 22 octombrie, iubitorii teatrului vor putea urmari piesa „O noapte furtunoasa” de I.L. Caragiale, care va fi prezentata de actori de marca ai scenei romanesti:

Maia Morgenstern, Monica Anghel, Mircea Rusu, Doru Ana, George Ivascu, Ioan Gyuri Pascu si Ioan Calota, regia fiind semnata de Gelu Colgeac. Biletele pot fi procurate de la agentia Casei de Cultura a Sindicatelor, la pretul de 50 de lei.

Telegraf Online

Showbiz&Fun

Cluj – Piersic a jucat in… frigider Sute de clujeni au umplut pana la refuz ieri seara sala Teatrului National, la premiera piesei “Straini in noapte”, cu Florin Piersic si Emilia Popescu. Cei doi actori, aplaudati de multe ori la scena deschisa pentru interpretare, au evoluat intr-o sala friguroasa.

Ca pe vremea comunismului, cei mai multi spectatori au stat cu paltoanele pe ei sau cu hainele de toamna, unii chiar cu fulare, din cauza conditiilor improprii, centrala Teatrului National fiind sigilata de ISCIR.

Ziua de Cluj

Dolj – Zilele Craiovei, un festival multiart Spectacole de teatru cu distributii de exceptie, seri de muzica simfonica, lansari de carte, concerte folk, dar si un carnaval „a la Venetia“ sunt evenimentele care vor transforma cea de-a XI-a editie a Zilelor Municipiului Craiova intr-un adevarat festival multiart.

Zilele Craiovei cu ale ei butoaie cu bere si mititei sfaraind pe gratar, cu concerte si artisti renumiti sau nu au ramas undeva, in trecut, sa scrie istoria lor. O noua editie se apropie. Duminica, 21 octombrie, la ora 19.00, in Piata „Mihai Viteazul“ trambitele vor anunta deschiderea unor noi manifestari, de aceasta data cu mai putin iz de carne pe gratar sau bere la dozator… si mai mult cu parfum fin cultural.

Gazeta de Sud

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro