Sari direct la conținut

Rezervele valutare ale BNR au scazut in mai pana la aproape 32 miliarde de euro

HotNews.ro

Rezervele valutare ale Bancii Nationale a Romaniei (BNR) se situau la finele lunii mai la nivelul de 31,989 miliarde de euro, cu 397 milioane de euro mai putin decat la finele lunii aprilie, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Scaderea rezervelor valutare s-a datorat unor intrari de 1,674 miliarde de euro, in vreme ce iesirile au totalizat 2,071 miliarde de euro.

Intrarile au fost reprezentate de alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice, modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, venituri din administrarea rezervelor internationale.

In acelasi timp, iesirile au fost reprezentate de modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati din contul Comisiei Europene, plati de rate si dobanzi aferente datoriei publice externe directe si garantate de stat.

Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 3,26 miliarde de euro.

Rezervele internationale ale Romaniei, valute plus aur, erau de 35,25 miliarde de euro la sfarsitul lunii mai, fata de 35,33 miliarde de euro in luna anterioara.

Platile scadente in luna decembrie in contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza 161,79 milioane de euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro