Sari direct la conținut

Ringier preia controlul asupra celui mai mare publisher electronic din Elvetia

HotNews.ro

Ringier va prelua 80% din actiunile companiei media swiss, ce asigura activitatea operationala a portalului Scout24 si directoarelor Gate24 din Elvetia, se arata intr-un comunicat al grupului elvetian. In urma acestei achizitii, a carei valoare nu a fost facuta publica, Ringier devine un jucator important in segmentul de mica publicitate in media electronica din Elvetia, printr-o manevra pe care doreste sa o repete si in Romania.

In acelasi timp, acest pas va permite companiei sa-si creasca potentialul de dezvoltare cross media in cadrul activitatii sale de publishing.

Potrivit comunicatului, Ringier va combina treptat continutul jurnalistic cu performantele produse online, care ating un public foarte larg. Acest model va fi implementat si in principalele piete pe care activeaza, cu prioritate in Republica Ceha, Ungaria, Romania, Serbia si Slovacia.

Managementul operational al media swiss va continua sa fie asigurat de Dalf Fruh, fondator si presedinte al Consiliului de Administratie, alaturi de Daniel Grossen, fondator si CEO al Scout24 Schweiz. Cei doi vor detine in continuare 20% din actiunile publisher-ului electronic.

media swiss include media swiss AG (sisteme de informare geografica si portalul online Gate24), firma IT Xmedia si 49,9% din Scout24 Schweiz Holding si portalurile conexe AutoScout24, ImmoScout24, JobScout24 si FriendScout24. Restul actiunilor Scout24 Schweiz Holding sunt detinute de Deutsche Telekom.

Grupul mai detine o unitate de e-business (Xmedia AG) care dezvolta si opereaza platforme online. media swiss are 350 de angajati si o medie de 100.000 de clienti companii.

Ringier, ce isi desfasoara activitatea in zece tari, publica peste 120 de ziare si reviste, produce aproximativ 20 de emisiuni TV si opereaza mai mult de 50 de website-uri si 11 tipografii. Grupul elvetian are peste 6.800 de angajati.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro