Ripostă a armatei ucrainene, la peste 2.500 de kilometri de graniță: Cea mai mare rafinărie a Rusiei, în flăcări
Forțele ucrainene au lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată adânc în teritoriul țării, în Siberia, la peste 2.500 de kilometri (1.553 mile) de granița cu Ucraina, a transmis Statul Major General al armatei ucrainene, potrivit Reuters, Sky News și Ukrainska Pravda.
Atacul a provocat un incendiu, a precizat Statul Major General într-un comunicat publicat pe aplicația de mesagerie Telegram, adăugând că amploarea pagubelor este în curs de evaluare.
The Omsk refinery in Russia has been hit at multiple points. At least two oil processing towers have been struck and are burning.
— (((Tendar))) (@Tendar) July 6, 2026
This is Russia‘s largest and most modern refinery with an annual production capacity of 22 million tons. pic.twitter.com/f5e9W8eQJe
„Forțele de operațiuni speciale vor readuce războiul pe care Rusia l-a declanșat chiar la ușa ei, indiferent cât de bine își ascunde inamicul țintele”, au transmis unitățile „Deep Strike” din cadrul Forțelor de Operațiuni Speciale (SOF) ale Ucrainei.
Two Ukrainian drones flying in formation in the Omsk region, Russia. pic.twitter.com/v1vYB3yzCz
— (((Tendar))) (@Tendar) July 6, 2026
Fire Point drones attacked Omsk oil refinery in Russia.
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) July 6, 2026
That's about 2,600 km from Ukraine.
Omsk oil refinery was the only Russian oil refinery still undamaged by drone attacks. https://t.co/wXCrW0GU4a pic.twitter.com/I2kotKtsdt
Unul dintre atacurile ucrainene cu cea mai mare rază de acțiune de la începutul războiului
Guvernatorul regiunii Omsk din Rusia a afirmat luni că provincia din Siberia de Vest a fost ținta unui atac al dronelor ucrainene, în ceea ce ar fi unul dintre atacurile ucrainene cu cea mai mare rază de acțiune de la începutul războiului.
Într-o postare pe Telegram, Vitaly Khotsenko a afirmat că mai multe drone au ajuns în ceea ce el a numit „hub-ul industrial din nordul orașului Omsk”, situat la aproximativ 2.700 km (1.700 mile) de teritoriul controlat de Ucraina, în apropierea graniței Rusiei cu nordul Kazahstanului.
El a precizat că se fac clarificări cu privire la consecințele atacului și că serviciile de urgență lucrează pentru a „lichida” urmările atacului.
Khotsenko nu a oferit informații cu privire la ținta atacului, dar la periferia nordică a orașului Omsk se află rafinăria din Omsk, deținută de Gazpromneft, aceasta fiind cea mai mare din Rusia.
Surse au declarat pentru Reuters că rafinăria din Omsk a prelucrat anul trecut aproximativ 23 de milioane de tone metrice, adică 460.000 de barili, de petrol pe zi.
Ucraina a intensificat în ultimele luni campania de atacuri împotriva rafinăriilor de petrol rusești, provocând o penurie acută de combustibil în această țară cu 11 fusuri orare. Forțele Kievului au lansat atacuri asupra mai multor facilități petroliere și militare importante de pe teritoriul Rusiei și din peninsula Crimeea, aflată sub ocupație.
Pe lângă Omsk, armata ucraineană a lovit în cursul nopții trecute porturile rusești Ust-Luga și Vysotsk, care gestionează exporturile de petrol în Marea Baltică, precum și ținte din regiunile Kaluga și Iaroslavl, au afirmat guvernatorii locali.
În Crimeea, pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în 2014, o femeie a fost ucisă într-un atac asupra portului Kerci, au transmis autoritățile instalate de Moscova. Portul Sevastopol, cel mai mare oraș al peninsulei, a suferit o pană de curent, au precizat acestea.
Bombardamente masive ale forțelor ruse asupra Kievului
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că este „de o importanță critică” ca summitul NATO care începe marți la Ankara să se încheie cu noi măsuri concrete privind consolidarea apărării aeriene ucrainene, la câteva ore după ce un nou atac masiv al Rusiei asupra Kievului a ucis zece persoane.
„Cât timp rachetele Patriot rămân în depozitele aliaților noștri, Rusia va fi încurajată să continue să distrugă clădiri rezidențiale. Statele Unite și Europa au suficiente resurse pentru a opri această teroare”, a scris, pe X, Volodimir Zelenski, condamnând atacul.
Conform forțelor aeriene ucrainene, Rusia a atacat luni dimineață cu 351 de drone și 68 de rachete, printre care 23 balistice Iskander-M și 6 antinavă Zircon și Oniks.
Niciuna din rachetele balistice și antinavă nu a putut fi doborâtă și toate și-au atins țintele.
Potrivit Ministerului Apărării rus, în atac au fost lovite companii de apărare și instalații energetice din Kiev, precum și aerodromuri militare din mai multe regiuni ucrainene.
Kievul a suferit joi dimineață un alt atac cu drone și rachete în care apărarea aeriană ucraineană și-a arătat neputința în fața rachetelor balistice rusești, au notat agențiile de presă EFE și Agerpres.
În atacul de joi, în care, potrivit Ministerului Apărării rus, au fost lovite numeroase fabrici de drone și componente pentru rachete, și-au pierdut viața 30 de civili.
Președintele Zelenski i-a cerut omologului său american Donald Trump să i se acorde Ucrainei licențele necesare pentru a fabrica împreună cu partenerii săi europeni sisteme antirachetă Patriot și rachetele interceptoare PAC-3 pe care aceste sisteme le folosesc ca muniție.
Kievul așteaptă un răspuns de la președintele SUA și pune presiune, de asemenea, pe partenerii săi europeni pentru a pune în aplicare planurile promovate de șeful statului ucrainean de a construi pe continent un sistem antiaerian propriu, capabil să răspundă la rachetele balistice cu garanții, așa cum o fac Patriot.
Penuria de rachete Patriot și PAC-3 a fost accentuată de războiul din Iran.
Ucraina primește majoritatea rachetelor PAC-3, care i se furnizează periodic, datorită contribuțiilor financiare ale partenerilor săi, mai ales europeni, care permit cumpărarea unităților disponibile din SUA.