Sari direct la conținut

Riscul apariției unei recesiuni în SUA în 2020 crește la 35%, pe fondul tensiunilor cu China (sondaj Reuters)

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: Captura YouTube
Donald Trump, Foto: Captura YouTube

Probabilitatea unei recesiuni în SUA în următorii doi ani, deși se păstrează mică, s-a ridicat la o medie 35% de la 30%, arată un sondaj Reuters realizat în perioada 13-19 noiembrie, în cadrul căruia au fost intervievați peste 100 de economiști, scrie Reuters.

Astfel, întrebați de riscul unei crize în anul viitor, peste 70 de economiști au dat un răspuns mediu de 15% – neschimbat față de luna trecută, dar, potrivit acestora, probabilitatea medie pentru următorii doi ani a crescut la 35% față de 30% cât era în luna octombrie.

În timp ce multe economii dezvoltate încetinesc deja, creșterea în cea mai mare economie a lunii este încă solidă iar rata oficială a șomajului este cea mai scăzută în aproape jumătate de secol.

Dar, potrivit estimărilor economiștilor, această creștere va încetini până la sfârșitul anului viitor, din cauza războiului comercial cu China.

Creșterea produsului intern brut este prognozată să încetinească la 2,0% – 2, 5% în 2019 și apoi să coboare la 1,8% la mijlocul lui 2020.

Administrația lui Donald Trump a anunțat intrarea în vigoare, începând cu septembrie, a unor noi taxe vamale de 10% asupra unor importuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari.

China a ripostat anunțând la rândul său noi tarife vamale asupra unor importuri din SUA în valoare de 60 de miliarde de dolari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro