Skip to content

„Riscuri semnificative” când ne conectăm la Wi-Fi gratuit în aeroporturi, hoteluri și cafenele. „Recomandări de bază”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat că atunci când ne conectăm la rețele Wi-Fi gratuite din diverse spații publice pot exista „riscuri semnificative” pentru datele noastre personale și financiare.

Într-o postare sâmbătă pe Facebook, instituția a explicat cum pot atacatorii să manipuleze astfel de rețele.

„Conectarea la rețele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele sau alte spații publice poate expune datele personale și financiare unor riscuri semnificative. Atacatorii pot utiliza aceste rețele pentru a intercepta informații sensibile sau pentru a redirecționa utilizatorii către pagini frauduloase”, atrage atenția DNSC.

Directoratul a oferit câteva îndrumări care ne pot ajuta să recunoaștem astfel de pericole:

  • Rețele nesecurizate, accesibile fără verificări suplimentare;
  • Denumiri generice sau suspecte (ex.: „Airport_Free_WiFi”);
  • Solicitarea unor date personale nejustificate la conectare;
  • Redirecționări către site-uri necunoscute sau cu aspect îndoielnic.

DNSC a făcut câteva „recomandări de bază”:

  • Dezactivează conectarea automată la rețele Wi-Fi;
  • Verifică denumirea rețelei cu personalul locației, atunci când este posibil;
  • Utilizează datele mobile pentru tranzacții financiare și accesarea conturilor importante;
  • Activează autentificarea în doi pași (2FA) pentru serviciile esențiale.

„Vacanța înseamnă relaxare, dar și atenție la detalii. O conexiune gratuită nu ar trebui să te coste datele personale”, a conchis DNSC.

FOTO: Arenaphotouk | Dreamstime.com