Sari direct la conținut

Robert Negoiță, despre eșecul PSD în alegeri: O surpriză plăcută / Un anumit mod ticălos de a conduce nu trebuie încurajat, ci sancționat

HotNews.ro
Robert Negoiță, despre eșecul PSD în alegeri: O surpriză plăcută / Un anumit mod ticălos de a conduce nu trebuie încurajat, ci sancționat

Primarul PSD al Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, unul dintre contestatarii liderului PSD, Liviu Dragnea, spune că eșecul PSD în alagerile de duminică este o surpriză plăcută, pentru că „un anumit mod ticălos de a conduce nu a trebuit și nu trebuie încurajat, ci, dimpotrivă, sancționat”, ceea ce s-a și întâmplat.

„Am văzut pe anumite posturi de televiziune și prin presă că există o oarecare uimire vis a vis de rezultatele acestor alegeri. Nu împărtășesc această stare de uimire, de surprindere. Sau dacă totuși să spunem că ar fi o surpriză, consider că este una plăcută”, a scris pe Facebook, Robert Negoiță.

El argumentează că un mod ticălos de a conduce nu ar fi trebuit și nu trebuie încurajat, ci sancționat, ceea ce s-a și întâmplat la votul de duminică.

„De ce? Fiindcă un anumit mod ticălos de a conduce nu a trebuit și nu trebuie încurajat. Ci, dimpotrivă, sancționat! Și asta s-a întâmplat. Mă bucur că trăiesc în această țară, în care populația a înțeles importanța votului și a început să își spună punctul de vedere. Este un moment important. Unul în care trebuie să analizăm atent lucrurile și direcțiile. În care trebuie să înțelegem că faptele concrete, că munca serioasă, că dezbaterea transparentă, că acceptarea altor opinii argumentate sunt esențiale”, a mai transmis Robert Negoiță.

Peste 50% dintre românii cu drept de vot au votat la alegerile europarlamentare din 26 mai. PNL a ieșit câștigător, cu circa 27% dintre voturi, iar pe locul secund s-a clasat PSD, cu puțin peste 23%. Alianța USR-Plus a ieșit pe locul trei, la mică distanță, cu circa 22,5% dintre voturi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro