Sari direct la conținut

Robert Negoita, urmarit penal de DNA, si-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al sectorului 3

HotNews.ro
Robert Negoita, Foto: Agerpres
Robert Negoita, Foto: Agerpres

Primarul sectorului 3, Robert Negoita, a anuntat luni, pe pagina sa de Facebook, ca si-a depus candidatura pentru un nou mandat. „Prieteni, astazi mi-am depus oficial candidatura pentru un nou mandat la Primaria Sectorului 3. Vreau sa continuam proiectele pe care le-am inceput in ultimii patru ani, pentru ca impreuna am reusit sa progresam mult, sa formam o comunitate activa si a carei implicare este vizibila”, a scris Negoita pe Facebook.

„De ce trebuie sa ducem lucrurile pana la capat? Pentru ca iubim Sectorul 3!”, a mai scris el.

Procurorii DNA au anuntat, joia trecuta, ca au inceput urmarirea penala impotriva lui Robert Negoita pentru evaziune fiscala in forma continuata.

Ancheta vizeaza fapte din perioada 2005- 2009, cand Negoita „a construit trei ansambluri rezidentiale compuse din imobile de locuit si locuri de parcare si a vandut, in nume propriu, un numar de 1.250 din aceste imobile, ascunzand activitatea economica desfasurata prin neinregistrarea ca persoana impozabila in scopuri de TVA, nedeclararea si neachitarea catre bugetul de stat a TVA in valoare de 77.148.021 lei. (…) Incepand din luna decembrie 2005, Negoita Robert Sorin a inceput vanzarea imobilelor pe masura finalizarii acestora, fara a declara organelor fiscale teritoriale activitatea economica desfasurata si fara a achita obligatiile fiscale ce-i reveneau”, potrivit DNA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro