Sari direct la conținut

Roger Waters – "The Wall Live", pentru prima data in Romania. Au mai ramas trei saptamani

HotNews.ro
Logo turneu Roger Waters, Foto: http://rogerwaters.com/
Logo turneu Roger Waters, Foto: http://rogerwaters.com/

Pe 28 august, in piata Constitutiei, Roger Waters, membru fondator al legendarei trupe Pink Floyd pune in scena The Wall Live: „cel mai spectaculos concert organizat vreodata in Romania” – asa cum il anunta organizatorii, fiind „una din cele mai aclamate productii la nivel mondial”.

Show-ul organizat de Emagic, prezentat de Volksbank si Ciuc Premium, reprezinta punerea in scena, integral, a celebrului album The Wall al trupei Pink Floyd, intregul eveniment bucurandu-se de o productie colosala, ale carei cifre depasesc cu usurinta orice alt record stabilit pana in prezent pe piata de concerte din Romania – potrivit unui comunicat de presa transmis de organizatori.

Alte informatii din comunicatul Emagic:

Daca show-ul The Wall reprezinta cel mai asteptat concert pentru fanii Pink Floyd, evenimentul este totodata un “must see” si pentru iubitorii de muzica live in general, spectacolul in sine fiind una dintre cele mai aclamate productii ale genului, la nivel mondial. “Cel mai bun show facut vreodata. Punct.” sustin jurnalistii de la New York Post, in timp ce Philadelphia Inquirer titreaza: “The Wall live este pur si simplu un show perfect! Fiecare om ar trebui sa vada, macar o data in viata, o asemenea productie!”.

Incepand de la dimensiunile impunatoare ale scenei, construita sub forma unui zid de 150 metri lungime ce serveste totodata drept ecran pentru proiectii video impresionante, continuand cu jocuri de lumini si efecte pirotehnice neasteptate si terminand cu elemente scenografice uluitoare, intregul spectacol reprezinta o fascinanta incursiune in lumea lui Pink, personajul central al albumului The Wall. Devenit un adevarat fenomen, albumul lansat in 1979 a fost pus in scena prima data un an mai tarziu, in cadrul turneului cu acelasi nume, bucurandu-se inca de la inceput de o scenografie extrem de elaborata.

Dupa destramarea trupei, Roger Waters a fost singurul care a reeditat intregul spectacol, de aceasta data in Germania, pe 21 iulie 1990, ca forma de sarbatorire a caderii zidului din Berlin, in fata unui public record: peste 200.000 de spectatori! Trecerea timpului si minunile tehnologiei moderne i-au permis lui Roger Waters sa dezvolte tot mai mult conceptul spectacolului astfel ca, in 2010, la 20 de ani de la ultima interpretare live a albumului, acesta a demarat un nou turneu mondial care-si propunea sa readuca in fata fanilor celebrul “zid”. De aceasta data insa, intreaga productie era mult mai spectaculoasa, fiind un conglomerat de elemente artistice nemaintalnite in cadrul unei sali de spectacol, componenta multi-dimensionala a show-ului devenind practic punctul definitoriu al noului “The Wall”.

Turneul a avut un succes impresionant astfel ca Roger Waters a regandit intregul set-up al concertului special pentru locatiile in aer liber, pregatindu-se de un nou turneu mondial in cadrul caruia, anul acesta, a fost inclusa si Romania.

Noua structura a scenei, de doua ori mai mare decat cea gandita pentru evenimentele indoor, permite amplasarea a nenumarate instalatii pirotehnice, precum si o serie de elemente de butaforie impresionante, nenumarate mascote construite la dimensiuni uriase facand parte din scenografia show-ului. Intregul zid va fi mai mare decat lungimea unui teren de fotbal, facandu-l imposibil de asamblat in cadrul oricarei alte locatii de evenimente in aer liber din Romania, Piata Constitutiei fiind singura ce poate gazdui o astfel de productie.

Cei care nu vor sa rateze sansa de a vedea cel mai spectaculos concert organizat vreodata in Romania, isi mai pot achizitiona bilete de pe www.myticket.ro, precum si din reteaua magazinelor Diverta, Magazinul Muzica, Libraria Mihai Eminescu si Sala Palatului, la preturi cuprinse intre 135 si 950 de lei.

The Wall Live 2013 Official Trailer: http://www.youtube.com/watch?v=ggkNk47HoLk

Site-ul oficial al turneului : http://rogerwaters.com/

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro