ROMA – sezonul II va fi difuzat de HBO
HBO va difuza incepand cu 5 octombrie 2007 productia originala Roma Noul sezon din ROMA va prezenta evenimentele ce preceda sfarsitul lui Gaius Julius Caesar (Cezar), lupta violenta pentru detinerea puterii si pentru controlul imperiului.
Potrivit HBO, serialul vorbeste despre fascinanta, pasionala, dar si extrem de cruda lume romana antica si se adreseaza atat telespectatorilor pasionati de film, cat si celor interesati de istoria, politica si viata de zi cu zi apartinand acelor vremuri indepartate.
Veti putea vedea continuarea povestii celor doi soldati romani (Lucius Vorenus si Titus Pullo) pe parcursul celor 10 episoade care alcatuiesc cel de-al doilea sezon (si ultimul) al acestui serial original. Viata lor de zi cu zi este prezentata intr-o maniera unica, dintr-o perspectiva care nu a mai fost abordata pana acum.
Compasiunea era considerata slabiciune, cruzimea insemna virtute, iar tot ceea ce conta cu adevarat se reducea la onoare si loialitate fata de tine si fata de familia ta.
ROMA este unul dintre cele mai costisitoare seriale ale tuturor timpurilor; bugetul sau s-a ridicat la suma de 100 milioane $, iar filmarile au fost realizate la studiourile Cinecitta, din senzationalul oras Roma.
ROMA este una dintre cele mai mari co-productii in care s-a implicat vreodata BBC pentru un serial american. HBO si BBC au mai fost partenere la realizarea miniseriei din 2001, “Band of Brothers”/Camarazi de Razboi, care a castigat premiul Emmy® pentru cea mai buna miniserie dramatica, informeaza HBO.