Romani deja in Europa (de Ovidiu Nahoi)

Ovidiu Nahoi : „Si datorita lor, Romania a reusit sa prinda ultimul tren spre Europa. Ei sunt cei care ar putea nutri noua filosofie romaneasca a succesului. Pentru ca succesul national nu se va putea naste decat din milioane de succese personale.”

Sa recunoastem ca ziua de ieri ne-a incurcat putin. Normal. Suntem o natiune perfect pregatita pentru esec – au avut grija de asta deceniile de comunism si de tranzitie. De aceea ne este atat de greu sa gestionam acum sansa data de aderarea in UE la 1 ianuarie 2007.

Am putea sa facem un scurt exercitiu al mintii si sa ne imaginam care ar fi fost atmosfera in Romania in cazul in care Comisia Europeana ar fi decis sa ne amane. Aveam cu totii sabiile pregatite. Si opinia publica, si liderii informali, si jurnalistii, si politicienii.

N-ar mai fi ramas piatra peste piatra! Dar acum, cand nu mai e vorba sa ne lamentam si sa ne acuzam, ci sa ne organizam, sa concepem proiecte pe termen lung, sa gestionam bani adevarati, sa construim? Complicata situatie!

Ei bine, exista si o parte plina a paharului. Si asta chiar aici, in Romania! Scriam odata, in acest colt de pagina, ca una dintre satisfactiile pe care ti le poate oferi faptul ca ai ales sa ramai in loc sa emigrezi este aceea ca ai putut contribui la intrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Destui s-au mirat, multi s-au grabit sa spuna ca aderarea nu este opera romanilor.

Fara a exclude „meritul” conjuncturii externe, trebuie spus insa ca romanii au lucrat si lucreaza pentru integrare. Uneori chiar fara sa-si dea seama. De exemplu, micul patron de magazin sau de fabricuta care, in loc sa-si cumpere masina de fite, investeste in modernizarea dotarilor potrivit normelor europene (adesea se imprumuta de la banci pentru a avea banii necesari).

Sau tanarul pe care restructurarea industriala l-a mutat de la oras la sat si care acceseaza fonduri prin programul „Fermierul” sau prin SAPARD. Sau primarul de mic oras sau de comuna care se da peste cap sa atraga fonduri pentru a repara drumurile si a aduce apa curenta si gaz metan.

Sau directorul de scoala care reuseste sa creeze conditii bune pentru elevi, sali curate, mobilier nou, teren si sala de sport. Sau romanul care isi ridica o gospodarie mandra si o mica afacere pentru el si familie, din banii munciti in Europa, dupa modelul vazut de el in Occident.

Sau tinerii specialisti din firmele cu capital strain si – ei, da! – autohton care activeaza in Romania si care se simt la fel de acasa si la Bucuresti, si la Paris sau Londra.

Sau tehnocratii anonimi si toba de carte care au dus greul negocierii dosarelor de aderare. Ii numaram pe toti cu zecile si cu sutele de mii – si, cu siguranta, nu am amintit aici toate categoriile care contribuie in fiecare clipa la modernizarea Romaniei. Da, Romania se schimba, e adevarat, nu in ritmul pe care multi il asteptam.

Dar se misca. Se simte un ferment, se ghiceste adierea unei increderi ca lucrurile pot fi, in sfarsit, urnite din loc. Iar acesti oameni, multi si anonimi, pe care nu-i vedem la stiri pentru ca pur si simplu isi vad de treaba lor, au totusi un rol politic major. Ei realizeaza presiunea permanenta asupra guvernantilor.

Datorita lor, Romania a reusit deja sa prinda ceea ce reprezinta ultimul tren spre Europa multi ani de-acum incolo. De acum, ei sunt cei care ar putea nutri noua filosofie romaneasca a succesului. Pentru ca succesul national nu se va putea naste decat din milioane de succese personale.