Romania, deficitara la spatiile comerciale
Romania se numara inca printre tarile codase ale Europei in ceea ce priveste stocul de spatii comerciale inchiriabile. Aceasta situatie
„indica un mare potential de crestere si explica multitudinea de proiecte anuntate de developeri”, se arata in raportul asupra centrelor comerciale din Europa, publicat de consultantul mondial de real estate Cushman&Wakefield (C&W). Potrivit documentului citat, la sfarsitul lunii iulie 2007 totalul de metri patrati inchiriabili existenti in Romania era de 584.000 metri patrati.
„Acest stoc este inca foarte mic, ajungand la o medie de 26,2 metri patrati la mia de locuitori, fata de 146,1 metri patrati in Cehia, 133 metri patrati in Polonia sau 110,5 metri patrati in Ungaria”, arata consultantul C&W.
Suflu nou in 2008
In functie de suprafetele totale inchiriabile care vor fi finalizate in 2007-2008, Romania se va situa printre fruntasele continentului, pe locul 9 in topul european. In 2007 bilantul pentru tara noastra va fi unul bun, consemnand inaugurarea a inca doua centre comerciale, in Iasi si Targu Mures.
In 2008 centrelor comerciale existente li se vor adauga altele noi, in Suceava, Pitesti, Bacau si Braila. In total, in intervalul analizat, suprafata inchiriabila a centrelor comerciale autohtone va creste cu 850.284 de metri patrati.
Primele opt ocupante ale topului european vor avea cresteri mai mari: Rusia – 4.643.000 mp, Polonia – 1.487.230 mp, Spania – 1.267.321 mp, Turcia – 1.015.957 mp, Marea Britanie – 998.553 mp, Italia – 972.493 mp, Franta – 958.050 mp si Germania – 884.690 mp.
Anul viitor va marca si o premiera in istoria centrelor comerciale.
„Anul viitor se vor inaugura mai multi metri patrati de centre comerciale noi decat oricand altadata in istoria centrelor comerciale. Multe dintre tarile aflate in dezvoltare in Europa ocupa primele pozitii in topul european al centrelor comerciale anuntate.
Totusi nu trebuie sa uitam pietele mature ale Europei de Vest, unde de asemenea se inregistreaza o activitate intensa de dezvoltare de centre comerciale”, a declarat John Strachan, Cushman&Wakefield’s Global Head of Retail.
Potrivit raportului companiei, Europa are acum 105 milioane de metri patrati inchiriabili in centre comerciale deschise, dublu fata de suprafata inregistrata acum zece ani, de 58 de milioane de metri patrati. In 2008 suprafetei existente i se vor adauga inca 11,4 milioane de metri patrati, excluzand extinderile. Va fi o crestere de peste 38% fata de totalul inregistrat in 2007.