Sari direct la conținut

Romania in presa internationala: Expulzarea tiganilor romani din Franta continua sa fie in atentia ziarelor straine

HotNews.ro

Decizia guvernului francez, de a expulza tiganii care traiesc in tabere ilegale pe teritoriul sau a starnit numeroase reactii din partea presei internationale.

Doua avioane avand la bord 300 de cetateni romani a parasit Franta, joi, potrivit programului guvernului francez de expulzare a tiganilor fara acte de identitate valabile, potrivit Ministerului francez al Imigratiei, scrie CNN. Presedintele roman Traian Basescu a declarat saptamana trecuta ca tara sa va incerca sa gaseasca o solutie la situatia franceza.

„Noi intelegem problemele pe care taberele de romi le-au creat in jurul oraselor franceze si vom colabora cu Franta pentru a gasi solutiile potrivite”, a declarat Basescu.

O comisie a ONU a indemnat Franta sa evite deportarea colectiva a tiganilor in Romania. Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale a declarat ca este preocupat de discursurile politice „discriminatorii” din Franta, noteaza BBC.

Guvernul francez a declarat ca „respecta cu scrupulozitate legislatia europeana” si ajuta romii deportati sa se reintegreze. Franta a trimis recent sute de tigani inapoi in Romania si Bulgaria si a desfiintat mai mult de 100 de tabere ilegale.

284 de tigani au ajuns, joi inapoi la Bucuresti, fapt care mareste numarul total de tigani romani si bulgari expulzati la 8313, fata de 7875 expulzati pe parcursul anului trecut. Represiunea a starnit critici acerbe atat in Franta, cat si in strainatate, scrie Yahoo News.

Vaticanul a declarat ca „nu poti generaliza si nu poti da afara un grup intreg de oameni”, in timp ce ONU a avertizat Franta cu privire la actiunile de rasism si xenofobie. Cu toate acestea, Uniunea Europeana a declarat ca va revizui decizia guvernului francez, pentru a verifica daca actiunile de expulzare au fost legale.

ONU a criticat deportarea controversata din Franta a imigrantilor romi, cerand guvernului francez sa reintegreze membrii minoritatilor etnice, mai degraba decat sa-i expulzeze, noteaza France24. ONU a publicat o lista mult-anticipata de recomandari, ca raspuns la politicile tarii fata de minoritati.

„Noi intelegem ca Franta trebuie sa se ocupe cu problemele de securitate, dar suntem ingrijorati de faptul ca aceste actiuni par sa fi fost facute in mod colectiv. Franta are nevoie sa stopeze acest flux in crestere si sa ia masuri pentru a aduce un fel de intelegere si armonie in tara sa”, a declarat vicepresedintele Comitetului pentru eliminarea discriminarii rasiale (CERD), Pierre-Richard Prosper.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro