Romania, in topul utilizarii banilor Phare
Drept contraargument la declaratiile publice frecvente legate de absorbtia proasta a fondurilor europene, Razvan Cotovelea a prezentat pe scurt situatia derularii fondurilor Phare in Romania. Astfel, rata de contractare a sumelor disponibile variaza intre 95 si 97%, fapt care plaseaza tara noastra pe locul II intre statele care gestioneaza acest program, dupa Slovacia.
Si din punct de vedere al platilor efectuate stam extrem de bine, potrivit oficialului din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor, nivelul fiind de 94-96%.
Informatiile au fost furnizate in cadrul evenimentului « Project Management Vision» organizata de All Consulting&Training si CEFE Training Romania.
Datele se refera la programele incheiate sau aflate in derulare, in acest moment si se bazeaza, potrivit lui Cotovelea, pe o situatie prezentata de Comisia Europeana. Urmatorul program pentru care se incheie contracte pana in luna noiembrie este Phare 2005.
Infrastructura se impiedica de organizarea cadastrului
Cat priveste proiectele de infrastructura, reprezentantul MEF considera ca in Romania, ca si in majoritatea statelor foste comuniste, proiectele de infrastructura intarzie din cauza problemei proprietatii asupra terenurilor si a faptului ca sistemul de cadastru nu este bine pus la punct.
Ghidul solicitantului – in toamna
Razvan Cotovelea a spus ca, in minim trei saptamani de la aprobarea programelor operationale, Autoritatile de Management pot fi in masura sa publice documentatia necesara pentru elaborarea proiectelor, adica celebrul « Ghid al solicitantului ».
In conditiile in care Programele Operationale vor fi aprobate in decursul lunilor iulie-august, ghidurile vor fi disponibile cel mai probabil in luna septembrie. Cu toate acestea, informatia prezentata in Ghidul Solicitantului se regaseste deja in proportie de 90% in continutul Programelor Operationale, disponibile pentru consultare pe site-urile autoritatilor.
Forumul « Project Management Vision » se desfasoara in perioada 20-21 iunie, cu sprijinul Programului WBF/GTZ de Promovare Economica si Ocupare a Fortei de Munca in Romania si al Asociatiei Project Management Romania.