Romania libera: Martorii mincinosi l-au salvat pe Tiriac jr. de inchisoare
Declaratiile schimbate ale martorilor, delasarea anumitor procurori plus cateva vicii de procedura au condus la achitarea lui Tiriac jr.
Judecatorii Tribunalului Bucuresti au facut publice motivele pentru care l-au achitat pe Ion Alexandru Tiriac, judecat pentru trafic si consum de droguri de mare risc. Magistratii arata ca declaratiile unor persoane audiate in cauza au fost „oscilante, confuze si contradictorii, culminand cu retractarea celor declarate initial”. Nici analiza toxicologica nu i s-a facut lui Tiriac junior in momentul in care a fost retinut, aceasta proba fiind „foarte importanta”.
Judecatorii mai arata ca in rechizitoriu nu s-au facut referiri precise si detaliate cu privire la pretinsele actiuni infractionale ale lui Tiriac. La toate acestea au contribuit si declaratiile initiale ale unor martori, care nu se potrivesc cu alte fapte si imprejurari, ulterior fiind retractate pe motiv de neverosimilitate.
Ion Alexandru Tiriac a fost achitat, pe 18 octombrie a.c., de catre Tribunalul Bucuresti. Ancheta in acest dosar controversat a inceput in 2002. In acelasi dosar au fost cercetate alte sapte persoane, printre care Tiriac jr, Ileana Lazariuc, Raluca Sandu si Robert Sandu. Intr-un dosar disjuns, alti inculpati care nu au beneficiat de resursele financiare ale celor de mai sus au primit pedepse grele.