Romania Libera: Turism pentru pensionari: 3 mese cu 7 lei
„De cati bani este nevoie pentru a asigura unui pensionar trei mese decente pe zi?” Nu va grabiti sa raspundeti la aceasta intrebare pentru ca s-ar putea sa gresiti. Functionarii de la Casa Nationala de Pensii sunt de parere ca 7 lei este o suma suficienta pentru a-l satura pe un pensionar care, in plus, se afla la tratament si odihna intr-o statiune balneoclimaterica din Romania.
Este vorba despre acele sejururi pentru care pensionarii platesc doar contravaloarea a jumatate din pensia lunara, statul urmand sa suporte diferenta pana la pretul real al biletului. Printre firmele cu care Casa Nationala de Pensii a incheiat contracte in 2008 se numara si unitati turistice care au castigat licitatia cu preturi incredibile.
De exemplu, un hotel din Olanesti ofera trei mese pe zi in contul sumei de 7,14 lei. Reprezentantii unor organisme din domeniul hotelier recunosc ca nu s-ar putea descurca cu acesti bani pentru a asigura mese decente clientilor. Cu toate acestea, directorul hotelului respectiv spune ca mancarea este suficienta. Reporterii „Romaniei libere” au testat meniul respectiv si au ramas impresionati de „minunile” incluse in acesta, printre care la loc de cinste s-ar putea numara felia de parizer de… 5 grame.
„Cati bani va trebuie intr-o zi ca sa puteti manca pe saturate in Romania?” Daca ni s-ar pune o astfel de intrebare, cu siguranta ca raspunsurile noastre ar fi foarte diferite. Cu siguranta ca pana si cei mai cumpatati nu ar indrazni sa avanseze o suma mai mica de 10-15 RON. Ei bine, va inselati! Functionarii de la Casa Nationala de Pensii cred ca, intr-o tara precum Romania, 7 lei este o suma care poate acoperi micul dejun, pranzul si cina unui om. Si nu oriunde, ci intr-o statiune montana de odihna si tratament.