Sari direct la conținut

Romania, performanta absoluta: pentru al cincilea an consecutiv, locul I din UE la numarul de nereguli raportate, pe fonduri de preaderare

HotNews.ro, EurActiv.ro

Romania se mentine in topul tarilor UE din punct de vedere al neregulilor pe fonduri europene de preaderare. Din 2004 incoace, practic de cand a inceput sa fie inclusa in rapoartele oficiale ale Comisiei Europene, Romania a raportat an de an cele mai multe nereguli la Bruxelles. Au ramas constante si observatiile Comisiei Europene, care atrage atentia asupra greselilor din rapoartele transmise de la Bucuresti.

In 2006 numarul neregulilor raportate a fost 188, in 2005 aproape 150, iar in 2004, aproape 100.

In 2007 neregulile au insumat 164 de cazuri iar anul trecut numarul a crescut la 246.

Neconcordantele si chiar contradictiile dintre diferite sectiuni ale aceluiasi raport, transmis de un stat membru, inca se pot remarca, noteaza Raportul asupra intereselor financiare ale UE, publicat in aceasta saptamana de Comisia Europeana.

Romania are cel mai mare numar de notificari cu una sau mai multe greseli de continut (44), ii urmeaza Bulgaria (32). Avand in vedere ca numarul total de notificari este cel mai mare din aceste tari, procentul celor cu greseli este unul acceptabil. „Ar trebui depuse eforturi suplimentare in verificarea documentelor la nivel national, pentru a evita neconcordantele”, atrage atentia Comisia.

In schimb, notificarile transmise de Slovenia sunt cel mai putin credibile. Timpul mediu pentru detectarea unei nereguli este de circa 24 de luni.

In Polonia si Estonia sunt necesari 3 ani.

Neregulile nu sunt distribuite in mod egal printre tarile care raporteaza, arata documentul Comisiei Europene, din cauza perioadelor diferite de alocare a cheltuielilor.

Comisia a grupat tarile care raporteaza in 3 grupe: tarile care au aderat in 2004 (EU-10), tarile care au aderat in 2007 (EU-2) si tarile candidate Croatia si Turcia. In 2008, neregulile raportate de EU-10 au insumat 19%, Bulgaria si Romania (73%), Croatia si Turcia 7% din numarul total de cazuri. Legat de sumele raportate ca nereguli, EU-10 au insumat 11%, Bulgaria si Romania -83% , Croatia si Turcia – 6%. Numarul de cazuri din proiectele ISPA raportate de Romania a ramas nechimbat fata de 2007, insa suma raportata a scazut cu 40%.

Un aspect pozitiv pentru tara noastra: procentul sumelor afectate de nereguli in valoarea totala a cheltuielilor, in Romania, este foarte scazut, pe cand in Lituania, Ungaria, Letonia, Estonia si Polonia acest procent este foarte mare, uneori chiar coincide cu valoarea totala a proiectelor. Per ansamblu, numarul de nereguli legate de fondurile de preaderare, raportate, a crescut cu 58% fata de 2007 (523 cazuri comparativ cu 332 in 2007).

Impactul financiar estimat a crescut de la 32 milioane in 2007 pana la 61 milioane euro in 2008 (5,4% din suma totala angajata). Suspiciunile de frauda s-au ridicat la aproximativ 21,7% din sumele raportate in 2008, cu un impact financiar de 13 milioane euro, circa 0,94% din bugetul total anual.

La capitolul Fonduri Structurale, Romania nu apare

In Raportul Comisiei Europene, la capitolul nereguli raportate pe fonduri structurale, Romania este singura tara care nu se regaseste in tabel.

Bulgaria a raportat cateva proiecte in 2008, insa tara noastra lipseste complet de pe lista.

Raportul arata ca 2008 este primul an in care se raporteaza nereguli aferente pachetului financiar 2007-2013. Suma afectata de nereguli a fost de aproximativ 585,2 milioane de euro. Spania a raportat cele mai mari nereguli – 165,5 milioane de euro, in scadere cu 22% fata de 2007, urmata de Marea Britanie 123 milioane de euro, in scadere cu 24%, Italia (75 milioane de euro, in scadere cu 52% si Polonia – 35,6 milioane de euro, in crestere cu 91%. Suspiciunile de frauda au ajuns la 7,4% din cazurile de nereguli raportate, iar impactul financiar a fost estimat la 57 milioane de euro sau circa 0,11% din sumele totale angajate – comparativ cu 141 milioane euro in 2007.

Raportul integral si anexele pot fi citite aici.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro